Fotocredit:
Ford
Mai mulţi clienţi din Pennsylvania, care au cumpărat unul dintre modelele hibride Fusion sau C-Max, au dat în judecată compania Ford, din cauza diferenţelor majore între consumurile declarate de către producător şi cele reale obţinute.
Astfel, dacă în reclamele de prezentare Ford spune că se poate obţine un consum mediu de 5.0 litri la suta de kilometri (47 mpg), utilizatorii reclamă faptul că din statisticile lor de folosire consumul mediu nu scade sub 6.2 l/100km, consum confirmat şi de testele efectuate de revista Consumer Reports, în luna decembrie 2012.
Aceste diferenţe de consum înseamnă cam 1.800 de dolari în plus pentru combustibil, pe o perioadă de cinci ani.
Noul Ford Fusion, care este practic viitorul Mondeo care va fi vândut în Europa, a fost lansat anul acesta şi în versiunea hibrid, pe piaţa din SUA - Ford spunând despre automobil că este la fel de luxos ca şi un Mercedes C350, consuma de două ori mai puţin şi costă cu 17.000 de dolari în minus.
Oficialii Ford SUA au refuzat să comenteze situaţia, spunând doar că prezintă consumul din reclame conform standardelor organizaţiei de profil EPA (Environmental Protection Agency) şi că nu fac declaraţii pe timpul desfăşurării procesului.
Sursa: Automotive News
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: