Fotocredit:
Ford
După Fiesta, Focus și Mondeo iată că și Ford Kuga a primit o versiune ST-Line, care oferă atât un pachet complet de elemente estetice care insuflă o imagine sportivă, dar și modificări sesizabile aduse trenului de rulare, în aceeași direcție.
Noul Kuga ST-Line se va alătura astfel în familia Kuga lângă viitorul Kuga Vignale, completând oferta de SUV-uri Ford de pe piața din Europa, care cuprinde și noile EcoSport și Edge.
Estetic, noul Kuga ST-Line oferă o linie stilistică ce se compune din elemente vopsite în negru. Grila frontală a radiatorului, textura grilelor găzduite de bara față, jantele din aliaj ușor sau șinele de pe acoperiș vin așadar vopsite în negru, în timp ce farurile și blocurile optice spate au și ele o tentă întunecată. Restul elementelor caroseriei sunt vopsite în culoarea mașinii, în timp ce aripile față găzduiesc inscripțiile ST-Line. În privința jantelor, clienții vor avea de ales între două modele, pe 18 sau 19 inch.
La interior Ford vrea să-și atragă clienții prin scaunele sport îmbrăcate parțial în piele și cusute cu ață contrastantă ca și nuanță, de același "tratament" beneficiind și volanul sau schimbătorul de viteze. Atmosfera este completată de plafonul negru și de tratamentul cu aspect metalic aplicat pe consola centrală.
Trenul de rulare a fost modificat pentru a oferi un comportament dinamic mai sportiv, în acest sens fiind micșorată și garda la sol a mașinii - cu 10 mm. Sistemul de direcție a fost și el reconfigurat, putând oferi un feedback mult mai direct celui aflat la volan.
În privința motorizărilor, noul Ford Kuga ST-Line va putea fi comandat în toate versiunile disponibile și pentru un Kuga "normal". Se pleacă așadar de la un TDCi de 1.6 litri și 120 de CP, la care se adaugă versiunea 2.0 TDCi oferită în variantele de 150 și 180 de CP. Iubitorii EcoBoost vor putea alege motorizarea de 1.5 litri disponibilă în trei versiuni de putere - 120, 150 sau 182 de CP. Motorizările cele mai puternice sunt oferite în standard împreună cu sistemul de tracțiune integrală Intelligent AWD, acesta putând fi configurat opțional și alături de motorul 2.0 TDCi 150 CP.
Noul Kuga ST-Line va putea fi comandat spre sfârșitul acestui an.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: