Fotocredit:
Ford
Ford a început să limiteze posibilitatea dealerilor săi din Europa de a cumpăra loturi mari de mașini purtând sigla ovalului albastru, măsura arătându-și deja roadele în 2015 - an în care constructorul american a raportat un profit considerabil pe vechiul continent.
Obiceiul dealerilor de a-și cumpăra mașinile noi este unul des întâlnit în Europa și în SUA, toate aceste automobile fiind apoi raportate în statisticile de performanță în vânzări de la finalul anului. Ce se întâmpla cu toate aceste mașini? Erau folosite o scurtă perioadă de timp ca și mașini de teste, după care erau vândute cu un discount important drept automobile second-hand.
Jim Farley, președintele Ford Europa, a declarat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Automotive News faptul că acest tip de vânzări, precum și cele încadrate în categoria flotelor entru închiriat nu contribuie în mod real la profitabilitate - fapt pentru care Ford are de gând să continuie și mai energic politica sa de a le limita.
"În Germania au fost luni în care 20-30% din totalul mașinilor noi vândute au fost cumpărate chiar de dealeri", a mai declarat acesta.
În momentul de față Ford a limitat la 4 procente din total numărul mașinilor ce pot fi înmatriculate de dealerii săi ca și automobile de teste, față de 8% în trecut.
Sursa: Automotive News
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: