Știri

Mercedes-Benz România are un nou CEO - Amanda Zhang

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Amanda Zhang

Mercedes-Benz România anunță că Amanda Zhang (43 de ani), Senior Manager Marketing Communications în cadrul Mercedes-Benz AG, va prelua funcția de CEO de la Martin Schulz (47 de ani), începând cu 1 martie 2021. După un mandat de 2 ani la conducerea Mercedes-Benz România, în care a îndrumat echipa locală de-a lungul unei perioade fără precedent, Martin Schulz va prelua funcția de Președinte și CEO al Mercedes-Benz Cars Middle East.

Cariera Amandei Zhang a debutat cu un Program Internațional de Management în cadrul Daimler, acum aproape 20 de ani. De atunci, a supervizat proiecte internaționale complexe precum „Journey to China” – care a constat în transferarea operațiunilor de vânzări din Hong Kong în Beijing. De asemenea, Amanda Zhang a contribuit semnificativ la consolidarea performanțelor echipei de Sales Market Management din Japonia și la dezvoltarea echipei de Product Management și Marketing din Regiunea Europa. Începând cu 2016, Amanda a fost implicată direct în elaborarea unui centru de competență dedicat zonei de Product Management și Marketing, cu două locații în Europa, dezvoltând totodată proiecte locale și regionale în 18 piețe europene. Amanda Zhang are o vastă experiență în senior management și o expertiză amplă, dobândite în urma proiectelor de succes în cadrul Daimler, aptidudini cheie pentru a conduce Mercedes-Benz România către mobilitatea viitorului din toate punctele de vedere.

„Amanda este o forță de neoprit –observând atent întreg efortul depus în dezvoltarea și optimizarea operațiunilor în care a fost implicată și devotamentul său în digitalizarea proceselor de business, sunt convins că este persoana potrivită  pentru a conduce Mercedes-Benz România mai departe”, a menționat Karl Schregle, Head of Mercedes-Benz Cars Sales Europa. „2020 a fost un test dificil pentru toți cei aflați în poziții de leadership. Iar Martin Schulz a trecut cu brio testul. Aria sa de expertiză și buna cunoaștere a întregului business Mercedes-Benz au fost esențiale în traversarea acestei perioade pline de ambiguități. A dovedit că este un lider agil, care a îmbrățișat provocările și a abordat schimbarea ca pe o oportunitate de a testa noi moduri de lucru. Iar faptul că Mercedes-Benz conduce topul autoturismelor premium în 2020 este o dovadă puternică a acestui fapt.”, a continuat acesta.

„Mă bucur să mă alătur echipei Mercedes-Benz România și sunt nerăbdătoare să continui munca începută de Martin. Mercedes-Benz este un pionier în foarte multe arii, mai ales în ceea ce privește siguranța sau transformarea digitală, iar consolidarea poziției de lider pe piața locală și amplificarea promisiunii companiei cu privire la un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon sunt în topul priorităților mele pentru acest rol. Aștept cu entuziasm să lucrez cu o echipă talentată de profesioniști și să conturăm împreună noi standarde de excelență pentru clienții și partenerii noștri,” a spus Amanda Zhang.

Precum Amanda Zhang, Martin Schulz s-a alăturat companiei Mercedes-Benz în urmă cu 20 de ani, iar parcursul său profesional a inclus roluri în mai multe țări. Înainte de poziția de CEO al Mercedes-Benz România, Martin a coordonat activitățile de Sales & Marketing din Vietnam și Thailanda şi, din 2016, a ocupat funcția de Head of Product & Marketing, Mercedes-Benz Korea.

„Cei doi ani petrecuți ca CEO al Mercedes-Benz România au reprezentat un capitol semnificativ al carierei mele, mai ales având în vedere provocările neprevăzute aduse de pandemie. Le sunt recunoscător co-echipierilor extrem de bine pregătiți și sunt mai mult decât sigur că Amanda va  avea o contribuție notabilă  în dezvoltarea business-ului local. ”, a menționat Martin Schulz.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: