Fotocredit:
Mercedes-Benz România
Pe 3 septembrie, în Sibiu, Mercedes-Benz România i-a condus pe cei mai importanți artiști ai momentului pe Green Carpet la Gala Media Music Awards, ediția a patra. În calitate de Mașină Oficială a evenimentului, Mercedes-Benz a pus la dispoziția celebrităților prezente la gală deplasări confortabile, sigure și luxoase la bordul elegantelor autoturisme Clasa A, Clasa C, Clasa E și Clasa V.
Media Music Awards aduce în prim plan și premiază artiștii care au avut cele mai multe difuzări la radio și la TV în ultimele 12 luni, conform statisticilor realizate de Media Forest. Mercedez-Benz România a apreciat și premiat cel mai iubit artist român, oferind trofeul ”Fans Like Award” solistei Andra, care a primit cele mai multe voturi online pe pagina de Facebook a evenimentului, fiind una dintre cele două categorii la care publicul poate vota. La acest eveniment de amploare din Sibiu, desfășurat pe o scenă amplasată în Piața Mare, au luat parte peste 60.000 de spectatori.
„Cu toții apreciem un playlist bun pentru drumurile lungi, iar artiștii nominalizați la Media Music Awards se regăsesc pe listele tuturor iubitorilor de călătorii, scurte sau lungi. Ne bucurăm că am fost alături de cei care ne înveselesc drumurile către destinație și îi felicităm pe toți câștigătorii și, în mod special, pe Andra pentru premiul ”Fans Like Award”, a declarat Mirel Dediu, Corporate PR/Communications Mercedes-Benz România.
Dan Bitman, Smiley, Connect-R, Raluca, Andreea Bălan, Voltaj, Elena Gheorghe și What‘s UP sunt doar câteva vedete care au coborât din autoturismele Mercedes-Benz pe Green Carpet.
Mercedes-Benz Clasa A, precum și cele mai recente modele, autoturismele Clasa E, Clasa V și Clasa C, au fost la dispoziția vedetelor și organizatorilor pentru ca aceștia să beneficieze de confort și siguranță în fiecare moment. În plus, modelele Mercedes-Benz – Clasa GLA și Clasa C – au fost expuse în Piața Mare din Sibiu pentru ca cei prezenți să le poată studia în detaliu dotările şi funcţionalităţile.
”Pulsul” noii generații de mașini este reprezentat de Mercedes-Benz Clasa A, transmițând emoţii puternice prin design sau prin motorizările foarte performante. De asemenea, Mercedes-Benz Clasa C este un model de referinţă pentru segmentul său, ce dispune de dotări tehnice inovatoare, fiind un simbol al confortului, rafinamentului şi eleganţei.
Prin intermediul noii Clase V, Mercedes-Benz redefinește conceptul de autovehicul multifuncţional, setând noi standarde în segmentul din care face parte datorită design-ului și inovaţiilor prezente în premieră la bord. Mercedes-Benz Clasa E reprezintă combinația ideală între confort şi eleganţă, completată de un design impresionant şi un interior luxos.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: