Știri

Mercedes-Benz CLA ajunge în showroom-urile din România în aprilie

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Mercedes-Benz CLA
 
Odată cu lansarea noii Clase CLA, Mercedes-Benz stabileşte un nou segment. Noul coupé cu patru uşi are cel mai bun coeficient aerodinamic din lume (Cd=0,22), un design avangardist şi sistemul de tracţiune integrală 4MATIC (opţional). Noul CLA urmăreşte filozofia de design a modelului CLS, model care a creat un trend, odată cu lansarea sa, în 2003. Portierele cu geamuri fără ramă reprezintă un indiciu că CLA îşi trage rădăcinile din Concept Style Coupé, pe care îl aduce în producţia de serie. Noul CLA se poate comanda deja, iar livrările vor începe în luna aprilie. Preţurile încep de la 24.200 euro (fără TVA) pentru CLA 180.
 
"Reacţia publiculului la Concept Style Coupé a fost impresionantă. Cel mai întâlnit comentariu a fost de departe «Vă rugăm să aduceţi maşina aceasta în producţia de serie. Exact asta facem acum!», spune Dr. Dieter Zetsche, Preşedinte al Consiliului de Management Daimler AG şi Director al Mercedes-Benz Cars. “CLA este o maşină care nu confundă «clasa medie» cu «calitatea de compromis». Design-ul său dinamic subliniază partea sportivă a brandului Mercedes-Benz”.
 
Pentru a fi la nivelul clasei sportive în care a fost poziţionat, CLA este disponibil cu motoare turbo performante, cu puteri de până la 155 kW (211 CP), suspensie sport şi sistem de tracţiune integrală 4MATIC. Specificaţiile tehnice ale noului model includ cel mai bun coeficient aerodinamic pentru un automobil de serie (Cd=0,22) şi numeroase sisteme de asistenţă, inclusiv COLLISION PREVENTION ASSIST. 
 
Acest sistem bazat pe radar atenţionează şoferul cu semnale acustice şi luminoase după ce a fost identificat un obstacol şi pregăteşte Brake Assist pentru o frânare cât mai puternică. Frânarea începe imediat ce şoferul apasă pedala de frână. După ce obstacolul a fost identificat, COLLISION PREVENTION ASSIST calculează forţa de frânare necesară evitării unui accident şi reuşeşte să frâneze pe cât posibil în distanţa rămasă. COLLISION PREVENTION ASSIST oferă protecţie începând de la viteza de 7 km/h (anterior, peste 30 km/h).
 
Cinci pachete sunt oferite, individualizând caracterul noului CLA. Pentru a ţine pasul cu publicul ţintă, noul coupé cu patru uşi poate integra diverse gadget-uri, permiţând inclusiv rularea aplicaţiilor de smartphone pe display-ul sistemului multimedia.
 
Stilul rebel: design exterior
 
Proporţiile incredibil de sportive şi silueta impresionantă sunt rezultatul unui mix de forme concave şi convexe şi îi conferă coupé-ului cu patru uşi un look de neuitat. CLA este o transpunere aproape de 1:1 a conceptului Concept Style Coupé. 
CLA uimeşte prin capota motorului ce emană putere şi grila cu finisaj diamond a radiatorului. Farurile şi luminile LED au fost aranjate astfel încât să creeze efectul de flacără caracteristic luminilor de zi şi indicatoarelor de direcţie. Acestea definesc apariţia mereu energică a CLA-ului.
 
Trei linii proeminente definesc silueta maşinii. Prima porneşte de deasupra aripilor şi continuă descendent către spate, următoarea formează un umăr deasupra punţii spate, iar a treia se extinde de la roţile faţă până în spate. Împreună, aceste trei linii dau adâncimea şi definesc dinamismul părţii laterale.
 
Partea din spate transmite putere şi spirit atletic cu ajutorul interpunerii suprafeţelor concave şi convexe. Plafonul plonjat îi conferă un aer de coupé. Impresia atletică a spatelui este datorată montanţilor C, care, împreună cu umărul de deasupra punţii spate, formează o siluetă elegantă şi sportivă. Când sunt aprinse, luminile spate creează efectul unei săgeţi. 
 
Este disponibil şi un plafon panoramic de dimensiuni generoase. Acesta este fabricat dintr-un element fix din policarbonat spre faţă, un element mobil din cristal mineral şi ornamente laterale care imită efectul sticlei.
 
Efectul „Cool touch”: interiorul
 
Tema sportivă a exteriorului noului CLA este continuată şi la interior. Acesta transmite o senzaţie puternică de calitate. Toate suprafeţele ornamentelor sunt galvanizate, rezultând un efect metalic.
 
Planşa de bord încorporează cinci guri de ventilaţie rotunde. Direcţia si debitul de aer pot fi controlate cu ajutorul unui element central, care demonstrează atenţia meticuloasă la detalii. Display-ul sistemului multimedia se remarcă prin panoul frontal finisat în negru-piano şi rama subţire argintie.
 
Scaunele şi bancheta din spate ale noului model reflectă sportivitatea pe care o întâlnim şi la exterior. Bancheta spate are un layout 2+1. Sunt disponibile cusături ce contrastează în culoare cu tapiţeria.
 
Profilat perfect: coeficient aerodinamic record
 
Cu o valoare a coeficientului aerodinamic de numai 0,23, CLA obţine cel mai bun rezultat din gama Mercedes-Benz şi devine cea mai aerodinamică maşină de serie din lume. Rezistenţa la înaintare (Cd x A) este de asemenea în fruntea oricărui clasament, cu o valoare de 0,51 m². Aceste valori vor fi depăşite de modelul CLA 180 BlueEFFICIENCY Edition, care va fi lansat în luna iunie. În cazul său, coeficientul aerodinamic este de 0,22, iar rezistenţa la înaintare ajunge la o valoare record, de numai 0,49 m². Aceste valori incredibile ajută modelul CLA să obţină un consum de carburant scăzut. 
 
Siguranţă inteligentă: sisteme de asistenţă avansate
 
Numeroase sisteme de asistenţă oferă sprijin şoferului de CLA pentru o călătorie mai sigură şi mai confortabilă. Echipamentul standard include ATTENTION ASSIST - detectorul de oboseală - şi COLLISION PREVENTION ASSIST cu Brake Assist adaptiv, care acum poate detecta un obstacol începând de la viteza de 7 km/h (precedent: peste 30km/h). 
 
Această opţiune se poate combina cu DISTRONIC PLUS pentru a deveni COLLISION PREVENTION ASSIST PLUS, care încorporează o nouă funcţie. În cazul unui eventual pericol, la care şoferul nu are reacţie, sistemul poate frâna automat de la viteze până la 200 km/h, reducând considerabil severitatea coliziunii. Sistemul poate de asemenea frâna la detectarea unei maşini staţionare şi este capabil să oprească în timp util până la viteze de 30 km/h. 
 
Proiectat pentru dinamism: şasiul şi suspensia
 
CLA dispune de o suspensie faţă McPherson şi o suspensie independentă multilink pentru puntea spate, cu trei braţe şi câte o bară de torsiune pentru fiecare roată. Sunt disponibile două şasiuri şi două setări din fabrică pentru suspensie: suspensia confort şi suspensia sport opţională. Cea din urmă coboară caroseria cu 20 mm în faţă şi 15 mm în spate. 
 
CLA este echipat standard cu sistemul Direct Steer. Servodirecţia electromecanică oferă un feedback mult mai bun decât în cazul sistemelor convenţionale şi este mult mai eficientă, lucrând în permanenţă cu sistemul ESP.
 
Rezerve de putere impresionante şi agilitate incredibilă: sistemul de tracţiune integrală 4MATIC
 
Mercedes-Benz CLA este disponibil opţional cu sistemul de tracţiune integrală permanentă 4MATIC cu distribuţie variabilă a cuplului motor. Componentele noului sistem 4MATIC includ funcţia power-take-off integrată în transmisia automată cu dublu ambreiaj 7G-DCT şi diferenţial spate controlat electrohidraulic. Acestea reuşesc să permită distribuirea puterii necesare acolo unde este nevoie. Noul sistem 4MATIC pentru CLA este mai uşor şi mai eficient ca niciodată.
 
Setat pentru viitor: motoare puternice şi eficiente
 
Cu un an înainte de introducerea normei de poluare Euro 6, toate motoarele pe benzină şi dieselul de top respectă standardele acestei clase de emisii. 
 
Propulsoarele pe benzină au o cilindree de 1.6 şi 2.0 litri şi acoperă un spectru de putere cuprins între 90 kW (122 CP) pentru CLA 180 şi 155 kW (211 CP) pentru CLA 250. Cele două motoare diesel combină cuplul dinamic obţinut de la turaţii joase cu eficienţa la cele mai înalte standarde: CLA 200 CDI produce 100 kW (136 CP) şi un cuplu maximum de 300 Nm (disponibil la sfârşitul anului). Cu o capacitate cilindrică de 2,2 litri, CLA 220 CDI produce 125 kW (170 CP) şi 350 Nm, emiţând doar 109 g CO2 pe kiometru. Toate motoarele dispun standard de funcţia ECO start/stop şi sunt disponibile cu o transmisie manuală cu şase rapoarte sau transmisia cu dublu ambreiaj 7G-DCT. 
 
Sistemele multimedia
 
Ultima generaţie de sisteme multimedia Mercedes-Benz pentru CLA dispune de funcţii noi, aplicaţii adiţionale şi o grafică modificată.
 
Conceptul Digital Drive Style de la Daimler, care, împreună cu Drive Kit Plus pentru iPhone®, permit integrarea telefonului în vehicul, a fost îmbunătăţit. Printre noutăţi se numără Siri voice control şi Glympse sharing. Glympse permite utilizatorului să împărtăşească locaţiile sale cu un număr de persoane selectate din lista de prieteni. Alte funcţii sunt Facebook®, Twitter®, internet radio, AUPEO!™ Personal Radio sistemul de navigaţie avasat de la Garmin® cu informaţii despre trafic în timp real, Street View™ şi hărţi 3D.
 
Model   CLA 180 CLA 180
BE Edition
***
CLA 200 CLA 250 CLA 220 CDI
    Benzină, injecţie directă Diesel,
injecţie directă
     
Cilindree cmc 1595 1595 1595 1991 2143
Transmisie   Manuală

6 viteze

Manuală

6 viteze

Manuală

6 viteze

7G-DCT 7G-DCT
Putere maximă kW (CP) 90 (122) 90 (122) 115 (156) 155 (211) 125 (170)
Cuplu maxim Nm 200 200 250 350 350
Consum mediu combinat l/100 km 5.4 – 5.6 5.0 5.5 – 5.7 6.1 – 6.2 4.2 – 4.5
Emisii CO2* g/km 126 - 130 118 127 - 131 142 - 144 109 - 117
Acceleraţie
0-100 km/h
s 9.3 9.9 8.6 6.7 8.2
Viteză maximă km/h 210 190**** 230 240 230
Preţ** Euro 24.200 24.200 26.600 32.500 31.500

* în regim mediu, ** preţuri pentru România, nu includ TVA, *** BE = BlueEFFICIENCY
**** limitată electronic

 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: