Fotocredit:
HISTORY
Canalul de televiziune HISTORY va transmite în România cele mai noi sezoane din celebra emisiune "Fifth Gear" ("În viteza a cincea") - 16 aprilie fiind data la care va începe primul episod al primului sezon. Cel de-al doilea sezon, ce include şi un episod filmat luna trecută în România, va fi difuzat în a doua jumătate a lui 2015.
Văzută de mulţi drept rivala emisiunii Top Gear, Fifth Gear îi aduce în prim plan pe celebrii Tiff Needell, Vicki Butler-Henderson și Jonny Smith, echipa ce se întoarce cu noi episoade. Aceștia se vor întrece cot la cot, sau roată la roată, în teste generatoare de adrenalină, vor analiza în exclusivitate cele mai noi super-mașini, vor oferi sfaturi esențiale despre problemele care îi preocupă pe automobiliști și vor asista la testări de accidente spectaculoase, realizate în numele siguranței pe șosele.
Lansarea în România vine cu un parteneriat multi-media exclusiv cu Efix, gama de combustibil sub marca Rompetrol. Parteneriatul cuprinde o abordare integrată, care va consta inclusiv in plasare de produse, panouri de sponsorizare și o competiție. Acesta a fost asigurat de către echipa A+E Networks UK, în parteneriat cu Cable Direct.
De asemenea, noul serial de pe HISTORY va fi comunicat la nivel național prin intermediul unei campanii online și offline, care va debuta pe 26 martie și va consta în spoturi TV, radio, prezență în digital, cinema și print.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: