Fotocredit:
Volkswagen
Începând cu prima lună a anului 2016 Volkswagen și-a reorganizat schema de conducere din departamentul de dezvoltare pentru viitoarele sale modele. Astfel, a fost desemnat câte un responsabil pentru fiecare dintre cele trei mari clase în care se încadrează fiecare model în parte, dar și unul pentru divizia de mașini electrice.
Președintele Consiliului de Administrație Volkswagen, Herbert Diess, declară: "Trebuie să fim siguri că responsabilitatea pentru fiecare proiect din cadrul companiei noastre este clar asignată și ne așteptăm ca toate aceste schimbări să accelereze dezvoltarea de noi modele și tehnologii. Acest pas reprezintă un element cheie pentru "New Volkswagen", noua noastră direcție strategică".
Responsabilii desemnați în fruntea fiecărei dintre cele patru segmente vor supraveghea întregul ciclu de dezvoltare/producție pentru noile modele - de la stadiul de concept și până la sfârșitul "vieții" ca model de serie. Sunt incluse aici dezvoltarea noilor tehnologii, controlul calității, costurile de producție și implicit eficiența financiară.
Să vedem și cum au fost împărțite responsabilitățile:
1. Clasa mică - include modelele ca up! sau Polo precum și viitoarele SUV-uri de mici dimensiuni. Șeful grupului - Klaus-Gerhard Wolpert (59 de ani), a condus divizia de management a produselor din cadrul VW începând cu anul 2010
2. Clasa compactă - se regăsesc aici Golf-ul, dar și toate modelele derivate din el, de la sedan-uri și până la break-uri și SUV-uri. Responsabilul este Karlheinz Hell (52 de ani), care a ocupat poziția de manager pentru achizițiile de electrice/electronice în cadrul VW, începând cu anul 2014
3. Clasa medie și mare - include toată gama cuprinsă între Passat și Sharan, precum și SUV-urile medii până la Touareg. Managerul noului grup este Elmar-Marius Licharz (45 de ani), cel care a condus până acum divizia de cotrol a produselor din cadrul Volkswagen AG
4. BEV (Battery Electric Vehicles) - pe lângă deja existentele e-up! și e-Golf vor intra în acest grup viitoarele mașini electrice dezvoltate de Volkswagen. Responsabilul grupului este Christian Senger (41 de ani), care a venit la Volkswagen de la compania Continental
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: