Fotocredit:
autoexpress.co.uk
Se pare că viitoarea generație Dacia Duster va primi și o versiune cu șapte locuri, conform speculațiilor jurnaliștilor britanici de la Autoexpress. Noul model, ce ar putea primi denumirea Grand Duster, va oferi suficient spațiu pentru toți cei șapte pasageri, dar și o capacitate mai mult decât respectabilă în ceea ce privește portbagajul.
Noul Grand Duster va avea o lungime de circa 4.7 metri, comparabilă cu ceea ce anunță SKODA pentru noul Kodiaq, fapt ce se va răsfrânge pozitiv și asupra ampatamentului, dimensionat proporțional în sens pozitiv. Ca și platformă de dezvoltare inginerii de la Dacia se vor baza serios pe experiența Alianței Renault-Nissan, modelele Nissan X-Trail și Renault Kadjar oferind dimensiuni oarecum similare.
Volumul portbagajului se va învârti în jurul valorii de 650 de litri în situația în care cel de-al treilea rând de scaune va fi complet rabatat, versiunea ormală Duster urmând a oferi cam 500 de litri la același capitol.
Dacia nu va ridica însă foarte tare ștacheta atunci când vine vorba de calitatea materialelor sau de posibilitățile de configurare cu dotări opționale, prioritatea fiind obținerea unui preț cât mai mic de vânzare și oferirea strictului necesar în materie de siguranță și dotări. Tracțiunea 4x4 nu va lipsi de pe lista posibilităților de configurare.
În materie de design, randările oferite de Autoexpress ne prezintă un SUV ce renunță oarecum la liniile obținute "din topor", silueta nolui Duster fiind una mult mai fluidă, cu elemente mai "moi".
Noua Dacia Grand Duster ar putea debuta pe piață în anul 2018.
Sursa: Autoexpress
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: