Fotocredit:
Volkswagen
Vânzările Volkswagen din primele două luni ale lui 2013 au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 9,1 % - constructorul german comercializând 893.400 de automobile, faţă de 818.800 în ianuarie-februarie 2012.
Creşterea vânzărilor la nivel global s-a bazat în primul rând pe ajutorul pieţelor din Asia şi Europa Centrală şi de Est, fapt ce a compensat scăderea de pe piaţa Europei de vest, acolo unde în februarie VW a vândut cu 11.6 procente mai puţin.
Şi în Germania s-au cumpărat mai puţine maşini produse de Volkswagen, în primele două luni ale anului vânzându-se puţin peste 77.000 de automobile, cu 9,4 % mai puţine decât în 2012.
Pe piaţa din Asia creşterea a fost de nu mai puţin de 27,7 la sută, China fiind "campioană" la acest capitol - vânzările aici urcând cu 30,6 %.
Pe piaţa nord-americană Volkswagen a vândut de la începutul anului 90.300 de maşini noi, în creştere cu 8,2 procente faţă de perioada similară a a anului 2012.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: