Fotocredit:
SKODA
SKODA a dat astazi startul producției pentru noul Kodiaq, cel mai mare SUV din portofoliul cehilor urmând a fi asamblat în fabrica din Kvasiny.
Kodiaq va ajunge în showroom-urile europene începând cu luna februarie 2017, urmând a oferi o largă gamă a posibilităților de configurare a spațiului interior, cu versiuni în cinci sau în șapte locuri. Volumul portbagajului atinge valoarea de 720 de litri în versiunea cu șapte locuri și poate crește până la peste 2.000 de litri dacă se rabatează ambele banchete spate.
La start, noua SKODA kodiaq va fi oferită în șase versiuni de motorizare, trei TSI și alte trei TDI, la care se vor adăuga ulterior puternicul propulsor 2.0 TDI biturbo ce dezvoltă 240 de CP.
Pentru a putea face față intrării în fabricație a lui Kodiaq, uzina din Kvasiny a trecut printr-un amplu proces de modernizare, fiindu-i extinse aproape toate secțiile de producție, de la hala de asamblare și până la clădirea ce adăpostește vopsitoria.
La ora actuală muncesc la Kvasiny circa 5.900 de angajați SKODA, capacitatea de producție urmând a ajunge la o cadență de 280.000 de automobile anual.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: