Știri

SEAT Ibiza a ajuns la cea de-a cincea generație. Iată toate detaliile esențiale

Fotocredit: 

SEAT
Noul SEAT Ibiza 2018
SEAT a prezentat în această seară cea de-a cincea generație Ibiza, modelul de clasă mică etalând un design asemănător cu cel al fratelui mai mare Leon, dar și o serie de noi tehnologii cu rolul de a-l menține în atenția clienților europeni. Premiera mondială a noului Ibiza va avea loc în luna martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.
 
Partea frontală ne aduce aminte fără doar și poate de SEAT Leon, cu blocurile optice ce includ luminile angulare de zi cu LED, în timp ce în partea din spate formele hayonului se îmbină armonios cu dsignul stopurilor. Profilul noului Ibiza păstrează cu sfințenie tradiția SEAT, liniile orizontale ce brăzdează aripile și portierele dând o evidentă senzație de dinamism.
 
Interiorul punctează prin elemente tipice Seat combinate cu puncte de reper comune tuturor mărcilor de sub umbrela VW Group.
 
Construit pe o platformă cu totul nouă - MQB A0, dezvoltată în cadrul Grupului VW, noul SEAT Ibiza este croit într-un mod cu totul diferit față de generația precedentă. Astfel, lungimea și înălțimea noului model sunt aproximativ aceleași (-2mm, respectiv -1mm), în timp ce lățimea a crescut cu nu mai puțin de 87 de mm. Alături de ampatamentul de 2.564 de mm (+97 de mm), lățimea mai mare are darul de oferi șoferului și pasagerilor mult mai mult spațiu interior. pasagerii de pe bancheta spate au cu 35 de mm mai mult loc pentru genunchi și un plus de 17 mm pentru cap, în timp ce ocupanții scaunelor față au cu 24 de mm mai mult spațiu pentru cap. Inginerii și designerii SEAT au putut mări și lățimea scaunelor, acestea apropiindu-se acum de ceea ce vedem mai degrabă în clasa compactă.
 
Volumul portbagajului oferă cea mai bună valoare din clasa sa - 355 de litri, cu 63 mai mult față de vechea generație.
 
O altă noutate ce merită punctată este faptul că noul SEAT Ibiza nu va mai avea o versiune de caroserie în trei uși.
 
Gama de motorizări ce va fi disponibilă pentru noul SEAT Ibiza cuprinde pentru început unitatea 1.0 TSI oferită în două versiuni de putere (95 și 115 CP), precum și trei versiuni ale propulsorului 1.6 TDI (80, 95 și 115 CP). Spre sfârșitul anului va fi introdus în onfigurator și noul motor 1.5 TSI, capabil să furnizeze 150 de CP. Nu în ultimul rând, utilizarea platformei MQB A0 a permis dezvoltarea unei variante 1.0 TSI alimentate cu gaz CNG și care livrează 90 de CP.
 
În standard va fi oferită o cutie de viteze manuală cu cinci trepte pentru versiunile de motorizare cu puterea de până în 95 de CP, cea cu șase rapoarte fiind rezervată unităților de 115 sau 150 de CP. Opțional se poate alege și o cutie automată DSG, în funcție de motorizarea aleasă.
 
Ca și niveluri de echipare, Ibiza va putea fi comandată în versiunile Reference, Style, FR și XCellence. Ultimele două direcționează aspectul și dotările micului model spre sportivitate și respectiv eleganță, oferind în același timp și o lungă listă de dotări standard.
 
Noul SEAT Ibiza va puncta și printr-un pachet impresionant de sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului întâlnite până nu demult pe mașini din clasele superioare. Printre acestea se numără Front Assist, Traffic Jam Assist, Adaptive Cruise Control sau Keyless Entry System.
 
Sistemul de infotainment de la bordul noului Ibiza poate fi comandat în mai multe versiuni, cea mai generoasă oferind un ecran tactil de 8 inch și fiind compatibilă cu Apple CarPlay, Android Auto și Mirror Link. Opțional se poate comanda și un sistem audio furnizat de Beatsaudio și care oferă 7 incinte acustice și un amplificator de 300 de watti, pe 8 canale.
 
Noul SEAT Ibiza va ajunge în showroom-urile din Europa începând cu luna iunie 2017.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: