Fotocredit:
Audi
Audi va prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt faceliftul navei amiral A8, automobil ce a primit numeroase îmbunătăţiri atât la nivel vizual, cât şi la capitolul tehnologie.
Noul Audi A8 ni se prezintă cu modificări discrete la nivelul designului exterior, principalele noutăţi venind de la blocurile optice full-LED, ce au înglobate un nou sistem de semnalizare inteligent.
Oferit atât în varianta de ampatament normală cât şi în cea extra-lungă L, noul A8 poate fi comandat cu tracţiune faţă dar şi opţional cu tracţiune integrală.
Capitolul motorizări cuprinde două propulsoare pe benzină - 3.0 TFSI V6 de 310 CP şi 4.0 TFSI twin-turbo V8 de 435 CP, respectiv două motoare diesel - 3.0 TDI V6 de 258 CP şi 4.2 TDI V8 ce dezvoltă 385 de CP. Consumul cel mai mic este anunţat pentru 3.0 TDI, despre care Audi spune că atinge valoarea de 5.9 litri la fiecare sută de kilometri.
La acestea se adaugă însă variantele ceva mai "exotice", vorbim aici de motorul W12 de 6.3 litri ce dezvoltă 500 de CP şi care echipează doar varianta lungă, A8 L, propulsorul 4.0 TFSI de 520 de CP care va echipa super-sportiva S8 precum şi de micul motor 2.0 TFSI de 245 de CP care, în tandem cu un motor electric reprezintă sistemul de propulsie pentru Audi A8 hybrid.
Interiorul a primit noi nuanţe pentru tapiţerie, ornamente din materiale noi precum şi tehnologii multimedia de ultimă generaţie. Capitolul insonorizare a fost unul la care inginerii Audi au muncit de zor.
Noul Audi A8 va fi disponibil în showroom-uri din ianuarie 2014.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: