Știri

Personalizarea estetică pare să fie cheia succesului pentru noul Nissan Micra

Fotocredit: 

Nissan
Nissan Micra - personalizare estetica
Noul Nissan Micra a ajuns la dealerii din Europa în primăvara acestui an, iar statisticile comenzilor de până acum au relevat faptul că cei ce aleg modelul de clasă mică nipon pun accentul din ce în ce mai tare pe personalizarea estetică a mașinii. Astfel, unul din patru clienți ce au comandat deja un Micra au ales să adauge elemente aparte de design atât la exterior, cât și la interior.
 
Studiul efectuat de Nissan în rândul primilor clienți arată faptul că 60% dintre aceștia au fost convinși să cumpere o Micra datorită posibilităților extrem de numeroase de personalizare estetică - noua generație a automobilului japonez putând satisface toate gusturile și "nebuniile" coloristice prin cele peste 100 de combinații disponibile în configurator. 18% dintre clienți au ales să personalizeze doar exteriorul mașinii, cu finisări aparte pentru barele față/spate, jante din aliaj pe 17 inch, capace pentru oglinzile laterale sau autocolante aplicate pe capotă sau pe plafon.
 
Mare parte dintre elementele de personalizare sunt aplicate manual, după ce mașinile sunt asamblate cu precizie chirurgicală de către roboți.
 
Iată pe scurt cam ce spune studiul Nissan pe această temă:
 
- cea mai populară temă de culoare pentru exterior este Energy Orange, urmată de Enigma Blue, Vibrant Chrome și Power Blue
- personalizarea exteriorului a fost preferată mai ales de clienții din Germania, Austria și Elveția
- personalizarea interiorului a fost cerută cel mai mult de clienții din Italia
- nuanțele cele mai alese la interior au fost Energy Orange, Power Blue și Invigorating Red
- cea mai căutată combinație de culori a fost varianta compusă din nuanța Dark Grey și elementele de personalizare Energy Orange
- în medie, un client a cheltuit cam 500 de euro suplimentari pentru personalizarea estetică a noului Nissan Micra
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: