Știri

Opel a prezentat noua Astra

Fotocredit: 

Opel
Noul Opel Astra 2016
Opel a dezvăluit noua generaţie Astra, o maşină ce se vrea revoluţionară în clasa ei, prin multitudinea de noutăţi pe care le aduce la nivel tehnologic, dar şi prin designul complet nou.
 
Inspirat la nivel estetic din conceptul Monza, prezentat acum doi ani la Salonul Auto de la Frankfurt, noul Opel Astra impresionează prin formele fluide, ce denotă dinamism, mai ales privind maşina din lateral. Întersecţiile liniilor din zona montanţilor C crează un efect aparte, designerii Opel integrând un spaţiu închis la culoare ce continuă liniile plecate din spatele capotei cu partea superioară a hayonului.
 
Farurile ce integrează noua tehnologie IntelliLux LED sunt desenate în aşa fel încât inserţiile elementelor interioare să se continue fluent cu cele cromate din grila frontală a radiatorului. În spate blocurile optice beneficiază şi ele de tehnologiile LED, fiind unite estetic de o linie ieşită în relief amplasată deasupra logo-ului Opel de pe hayon.
 
Inginerii Opel au lucrat intens la un program de "fitness" aplicat noii generaţii, rezultatul fiind o maşină cu până la 200 de kg mai uşoară faţă de vechiul Astra, în funcţie de motorizare şi dotări. Fiecare componentă are un design compact și integrează materiale ușoare. Doar greutatea caroseriei a fost redusă cu 20 la sută, de la 357 la 280 kilograme. Măsuri suplimentare, legate de șasiu, au dus la încă 50 de kilograme reduse.
 
Noul Opel Astra nu doar pare mai mic, ci chiar este mai mic. Cu o lungime totală de 4,37 metri este cu aproape cinci centimetri mai scurt decât predecesorul său. Cu o înălțime de 1,46 metri este, de asemenea, cu 2,6 centimetri mai mic. Evident, dimensiunile au un impact asupra aerodinamicii și eficienței, noul Astra având un coeficient aerodinamic de sub 0.30. Aceste dimensiuni micşorate nu se răsfrâng şi asupra spaţiului interior, care a crescut simţitor faţă de vechea generaţie. 
 
În materie de motorizări Opel va oferi propulsoare cu puteri cuprinse între 95 şi 200 de CP. Partea de motoare pe benzină este acoperită de un propulsor 1.0 ECOTEC Turbo cu injecție directă ce oferă 105 CP, dar şi de noul 1.4 ECOTEC Turbo, construit din aluminiu şi care oferă 145 de CP. Motorul entry-level pentru versiunile diesel este un 1.6 CDTI de 95 CP.
 
Opel va oferi pe noua Astra sistemul OnStar, prin intermediul căruia se apelează automat serviciile de urgenţă în caz de accident, dar şi noua generație a sistemului infotainment IntelliLink. Acesta este compatibil cu Android Auto și Apple CarPlay, va facilita aducerea universului smartphone în mașină - o premieră în segmentulul din care face parte Astra.
 
Noul opel Astra va avea premiera mondială la Salonul Auto de la Frankfurt, în septembrie.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: