Știri

Opel a fabricat 750.000 de modele Insignia, în şapte ani

Fotocredit: 

Opel
Opel Insignia - 750.000 de masini fabricate
Opel a marcat fabricarea maşinii cu numărul 750.000 din familia Insignia, exemplarul aniversar fiind un Insignia OPC Sport Tourer, ieşit de pe porţile fabricii din Russelsheim.
 
Opel Insignia OPC Sport Tourer este propulsată de un motor V6 turbo de 2.8 litri ce dezvoltă 325 de CP, cuplul maxim de 435 Nm fiind transmis la toate cele patru roţi. Acceleraţia de la 0 la 100 de km/h se face în doar 6.3 secunde.
 
Cu această ocazie, CEO-ul Opel Group, Dr. Karl-Thomas Neumann, a subliniat importanța Insignia pentru întreaga companie: "Insignia este vârful nostru de lance și, prin urmare, un exponent al mărcii. Cu această mașină, arătăm de ce suntem capabili în materie de design, tehnologie și calitate. Insignia a jucat un rol-cheie în readucerea Opel pe drumul cel bun."
 
Opel Insignia a fost lansat pe piaţă acum şapte ani, fiind înlocuitorul în gamă pentru legendarul Vectra. În 2013 a primit un facelift discret, în 2014 Opel comercializând peste 100.000 de unităţi, cu 19% mai mult decât anul precedent.
 
Familia Insignia are cinci variante de caroserie - hatchback, sedan, Sports Tourer, Country Tourer și OPC.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: