Știri

O nouă competiţie similară DTM-ului ar putea fi organizată în SUA

Fotocredit: 

Audi
Audi RS 5 DTM
 
Organizatorii competiţiilor NASCAR și GRAND-AM au anunţat într-o conferință de presă, organizată cu ocazia zilelor dedicate ziariştilor la Salonul Auto de la New York, faptul că plănuiesc o serie de curse în SUA în stilul seriei germane DTM.
 
În acest scop, o platformă dedicată pentru maşinile DTM ar trebui să fie implementată în Statele Unite ale Americii până în 2016, similară Campionatului Japonez de Super GT.
 
"Ca urmare, se iveşte ocazia, în viitor, pentru a concura cu Audi RS 5 DTM, nu numai în Europa, ci și în Asia și America de Nord, în campionate premium", a declarat Wolfgang Dürheimer, membru al Consiliului pentru Dezvoltare Tehnică la AUDI AG. "Audi fiind o companie activă la nivel global, acest lucru este incitant și interesant pentru noi", a mai adăugat acesta.
 
Scott Keogh, președintele Audi America, a declarat la rândul său: "Audi are o istorie puternică și spectaculoasă în Motorsport-ul din SUA. Suntem în prezent în căutarea unor opțiuni care vor permite brandului nostru să fie şi mai vizibil pe circuitele de curse din Statele Unite ale Americii. Este o veste fantastică faptul că ar putea exista în curând un DTM în SUA. Modelele Audi RS sunt foarte populare în America. Sunt convins că clienții noștri vor fi încântați să vadă Audi RS 5 DTM în acțiune".
 
Audi a fost activ pentru mai mult de 30 de ani în cursele din Statele Unite, concurând cu mare succes în toată această perioadă. În '80, germanii au triumfat de trei ori consecutiv în celebra cursă Pikes Peak Hill Climb din Colorado. În 1988, Audi a câştigat seria Trans-Am, în 1989 Audi 90 quattro a fost maşina dominantă în seria IMSA GTO. Audi a câştigat American Le Mans Series (ALMS) de nouă ori la rând între 2000 și 2008. În ianuarie, Audi R8 GRAND-AM a sărbătorit victoria la categoria GT în cursa de 24 de ore de la Daytona (Florida). Cu modelul R18 e-tron quattro, Audi a obţinut cea de-a unsprezecea victorie în cursa de 12 ore de la Sebring (Florida), cu 10 zile în urmă.
 
Echipele Audi au câştigat titlul DTM în Europa de opt ori până în prezent: în 1990 și 1991, cu Audi quattro V8, în 2002, cu un Coupe bazat pe Audi TT, iar în 2004, 2007, 2008, 2009 și 2011 cu modelul Audi A4 DTM. 
 
Pentru noile reglementări introduse anul trecut în DTM, Audi Sport a dezvoltat modelul Audi RS 5 DTM, cu care trei echipe şi opt piloţi se vor alinia la startul din 2013. Noul sezon DTM incepe pe 5 mai pe circuitul de Grand Prix de la Hockenheim.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: