Fotocredit:
CARSPOTTING PORTUGAL
Noul Hyundai Kona a fost surprins într-o imagine în timp ce era filmat pe străzile din Lisabona pentru primele spoturi publicitare.
Chiar dacă oficial constructorul sud-coreean nu ne-a prezentat decât două teasere foto ce lăsau să se întrevadă partea frontală a micului crossover de segment B, iată că imaginea de mai sus face pe deplin lumină în privința desingului său exterior, stârnind deja discuții pe marginea asemănărilor evidente cu Citroen C4 Cactus, atunci când vorbim de arhitectura blocurilor optice duble.
Construit pe aceeași platformă tehnică utilizată și de i20, noul Hyundai Kona ni se înfățișează cu o caroserie tipică unui crossover, nelipsind din peisaj protecțiile din plastic aplicate în partea inferioară.
Designul în sine aduce oarecum aminte de i20 Active dacă ne uităm la profil, însă este evidentă depărtarea estetică de modele precum Tucson la o privire de ansamblu. Grila radiatorului continuă însă liniile consacrate de noua generație i30.
Noul Hyundai Kona va lupta într-un segment extrem de dificil, în care "vedetele" momentului sunt Renault Captur, Peugeot 2008 sau Opel Mokka X.
Sursa: CARSPOTTING PORTUGAL
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: