Știri

Noul Hyundai i20 - primele imagini oficiale

Fotocredit: 

Hyundai
Noul Hyundai i20 2014 oficial
Hyundai a publicat primele imagini ale noului i20, maşină ce va fi lansată în premieră la Paris, în toamnă.
 
Noua generaţie Hyundai i20 a fost gândită şi dezvoltată în Europa, inginerii Hyundai având pentru acest proiect trei mari ţinte - un spaţiu interior care să fie un reper în clasa mică, tehnologie de ultimă generaţie precum şi un design rafinat.
 
În consecinţă, noul Hyundai i20 va avea un ampatament  de 2.57 metri, cu 45 de mm mai mare decât la vechea generaţie, lucru care se traduce practic într-un spaţiu destinat pasagerilor mai mult decât generos. Capacitatea portbagajului ajunge la 326 de litri, valoare care se apropie de graniţa volumelor întâlnite la clasa compactă. Lungimea noului i20 atinge valoarea de 4.035 metri.
 
Designul regăsit la exterior urmează liniile trasate de noua filosofie Fluidic Sculpture 2.0, noul i20 impresionând prin elemente îndrăznete, cum ar fi farurile cu un desen revizuit sau montantul C vopsit în negru lucios. Clienţii vor putea comanda opţiuni precum stopuri cu LED sau un plafon panoramic, elemente ce vor pune în lumină şi mai puternic noul Hyundai i20.
 
Despre motorizări nu se ştiu prea multe lucruri, fanii mărcii aşteptând introducerea noilor propulsoare turbo pe benzină, anunţate de ceva vreme de concernul Hyundai - Kia.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: