Știri

Noua Mazda3 poate fi deja comandată la dealerii din România

Fotocredit: 

Mazda
Noua Mazda3 2019
Noua generație Mazda3 este disponibilă pentru configurare în toate showroom-urile Mazda din România. Gândită de la zero și oferind importante noutăți tehnologice și estetice, noua Mazda3 țintește concurența premium din segmentul compactelor.
 
De acum, cele două variante, hatchback și sedan prezintă personalități diferite, iar ambele vor putea găzdui sub capotă noul motor Skyactiv-X, cu funcționare duală (aprindere prin compresie sau prin scânteie), care combină avantajele motoarelor diesel și pe benzină. Noua Mazda3 oferă o noutate majoră și în ceea ce privește echipările, modelul fiind dotat în standard cu elemente care se regăseau în trecut doar pe variantele superioare de cost.
 
Design exterior
 
Filosofia de design KODO, sufletul mișcării – a evoluat spre un nou nivel, denumit mașina ca artă. Primele indicii au fost oferite de conceptele KAI și Vision Coupe. Este o orientare spre estetica japoneză, spre minimalism și eliminarea elementelor inutile, ceea ce lasă loc unui joc impresionant de lumini și umbre. Lateralele noii Mazda3 reflectă mediul înconjurător într-o manieră spectaculoasă. 
 
Noua Mazda3 arată două personalități distincte, hatchback-ul este sportiv, seducător și dinamic, iar sedanul este suplu, rafinat și elegant. Diferențele se observă atât în designul spoilerului frontal, cât și al stopurilor. Hatchbak-ul poate fi pus de acum în valoare și de o nouă nuanță, Gri polimetalizat, care combină aspectul dur al metalului cu textura fină și lucioasă a plasticului, rezultatul fiind o variație a expresiei în funcție de unghiul de observare. 
 
Noua compactă Mazda va fi echipată standard cu jante de aliaj de 16 inchi, faruri LED cu spălător și stopuri cu LED precum și oglinzi exterioare în culoarea caroseriei, electrice, încălzite și rabatabile automat, cu semnalizator integrat. Ștergătoarele sunt de acum poziționate sub linia capotei, pentru a asigura vizibilitate maximă șoferului, au o acționare mai amplă și duzele de spălare parbriz încorporate în brațe. 
 
Design interior și dotări
 
Interiorul este gândit conform temei minimaliste „less is more”, iar accentul a fost pus pe confort, calitatea materialelor și ergonomie desăvârșită. Elementele care înconjoară șoferul sunt dispuse simetric pe două axe, una transversală, de-a lungul bordului, pentru a păstra cât mai aproape de linia ochilor elementele importante, și una longitudinală, care asigură poziționarea ergonomică a persoanei care stă în fața volanului. Pedalierul, volanul și elementele de pe bord sunt regândite, centrate pe șofer, iar volanul poate fi reglat acum mai amplu. 
 
Modelul este echipat standard cu proiecție laser pe parbriz și un display central color de 8,8 inchi, acționabil prin intermediul comenzilor de pe volan sau al centrului de comandă HMI de pe consola centrală. Sistemul de infotainment a fost regândit pentru a fi și mai ușor de utilizat, mai intuitiv, și include în premieră un manual digital al utilizatorului, care oferă explicații detaliate pentru orice avertisment pe care îl primește șoferul pe instrumentele de bord. 
 
Tunelul median a crescut în dimensiuni, a fost ridicat pentru a fi mai aproape de șofer, iar toate elementele reașezate. Astfel, centrul de comandă este mai mare și mai în față, iar schimbătorul de viteze este realizat după o nouă tehnologie care subliniază natura sportivă și măiestria finisajelor Mazda. Cotiera centrală a fost mutată mai în față iar suporturile de pahare poziționate în fața schimbătorului. Volanul a fost, la rândul său, redesenat și este și mai ergonomic.
 
Scaunele, complet noi, au fost proiectate pe baza cercetărilor Mazda și păstrează curbura naturală a coloanei, ajutând șoferul să-și echilibreze în mod natural capul. Înclinația șezutului este reglabilă în mod standard, ceea ce va permite ajustarea mai bună a scaunului și menținerea unei posturi firești, mai relaxate. Un alt element care contribuie la ergonomia ocupanților locurilor din față sunt montanții frontali ale căror grosime și formă au fost modificate pentru a lărgi vizibilitatea și reduce nevoia mișcării capului sau a ochilor. 
 
Sistemul audio a fost, de asemenea, regândit pe baza studiilor Mazda și asigură o calitate ridicată a sunetului. În varianta standard modelul este echipat cu 8 difuzoare, poziționate mai sus pe tapițeriile ușilor sau în colțurile habitaclului în cazul celor pentru frecvențe joase. Rezultatul este o senzație mai naturală în ceea ce privește sursa sunetului și un plus de claritate. La o audiție perfectă contribuie și antifonarea habitaclului, realizată după procedee noi, atât în ceea ce privește podeaua, cât și portierele, pentru a reduce și mai mult zgomotul provenit de la rulare.
 
Ocupanții noii Mazda3 vor avea la dispoziție în mod standard aer condiționat manual, buton start/stop, cadran central digital, frână de parcare electrică cu funcție Auto Hold, volan și schimbător îmbrăcate în piele, conectivitate USB și Bluetooth, Apple Carplay și Android Auto, sistem de navigație integrat și recepție radio digitală (DAB), geamuri electrice față-spate, cotieră centrală față, glisantă, cu spațiu de depozitare și scaune față reglabile pe înălțime. 
 
Dinamică și motorizări
 
Arhitectura Skyactiv de la Mazda presupune armonizarea proiectării scaunelor, caroseriei și șasiului, astfel încât mașina se comportă ca o extensie naturală a corpului, iar mișcările pasagerilor în timpul deplasării să fie firești. Constructorul a urmărit ca operațiunile de bază ale mașinii: accelerarea, virarea și oprirea să se simtă natural pentru șofer. 
 
Structura caroseriei este mai rigidă datorită integrării în premieră a oțelului înalt-aliat, cu limită ridicată de elasticitate, din clasa 1.310 MPa, care a permis și obținerea unor elemente de rezistență mai subțiri. Este rezultatul cercetării Mazda, până în prezent oțelul din clasa 1.180 MPa fiind limita maximă de elasticitate ce se putea prelucra prin presare. Totodată, Mazda folosește o structură inelară, multi-direcțională, pentru a crește rigiditatea și legătura caroseriei cu trenul de rulare. Suspensia a fost modificată semnificativ, în sensul că pe puntea din spate a fost introdusă o bară de torsiune pentru un răspuns rapid și liniar, într-un sistem optimizat de Mazda pentru a asigura nivelurile de confort și sportivitate specifice modelelor mărcii. 
 
Mazda3 poate fi echipat în premieră cu sistemul de tracțiune integrală i-activ AWD evoluat. Acum i-activ AWD monitorizează aderența celor patru roți în timp real și asigură o stabilitate și mai bună în orice moment. Sistemul a fost armonizat cu noua versiune a tehnologiei G-Vectoring Control Plus pentru a controla distribuția cuplului între cele două punți. Rezultatul este un răspuns mai fidel la intențiile șoferului, indiferent de condițiile de drum. Pierderile mecanice se reduc cu aproximativ 60% față de modelul anterior, ceea ce contribuie la reducerea consumului.
 
Noua Mazda3 prezintă mai multe premiere în ceea ce privește motorizările. Principala noutate este motorul Skyactiv-X pe benzină, care funcționează dual cu aprindere prin compresie sau aprindere controlată cu scânteie. Mazda este primul constructor care aduce această inovație în producția de serie. Motorul va produce 181 CP și îmbină avantajele motoarelor clasice pe benzină și diesel, fiind mai economic și mai eficient, cu performanțe superioare motoarelor pe benzină anterioare. Răspunsul motorului este mai rapid și liniar, oferind cuplu mai mare la orice nivel de turații. Al doilea motor pe benzină disponibil este noua generație Skyactiv-G de 2l și 122 CP. Ambele motorizări pe benzină beneficiază de dezactivarea cilindrilor și vor fi asistate de un sistem nou Mild-Hybrid care captează energia rezultată din frânare, o stochează într-o baterie și apoi alimentează diferiți consumatori în momentul accelerării. 
 
Doritorii au la dispoziție și o variantă de motorizare diesel Skyactiv-D de 1.8l și 116 CP, economic, silențios și cu emisii reduse, care va asigura performanțe ridicate pentru noua generație Mazda3. 
 
Siguranță
 
Noua Mazda3 va putea fi echipată cu sisteme avansate de siguranță, cum este FCTA (Front Cross Traffic Alert) care folosește radare instalate pe lateralele mașinii pentru a detecta vehicule care se apropie din unghiurile moarte în intersecții în T și avertizează șoferul. Un alt sistem nou monitorizează șoferul prin intermediul unei camere și a unui LED cu infraroșu instalate în lateralele ecranului central. Echipamentele analizează mișcările ochilor și fizionomia șoferului pentru a determina nivelul de oboseală și de atenție și îl avertizează sonor dacă este nevoie. Totodată, sistemul funcționează în tandem cu asistentul inteligent de frânare și scurtează timpul de atenționare la frânare. Al treilea nou sistem care contribuie la creșterea nivelului de siguranță a noii Mazda3 este Cruising & Traffic Support care asistă accelerarea, frânarea și direcția în ambuteiaje pe autostradă pentru a menține o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față. 
 
În ceea ce privește siguranța pasivă, pe lângă noile componente și structuri ale caroseriei, noua Mazda3 vine echipată în premieră cu airbag pentru genunchi, care elimină deplasarea în față a corpului șoferului în cazul unei coliziuni și reduce efectele acesteia asupra șoferului prin diminuarea sarcinii care trebuie susținută de centura de siguranță. Totodată, capota și bara frontală au structuri noi, care permit absorbția mai ușoară a energiei la impactul cu un pieton. 
 
Dotările de siguranță standard pentru noua Mazda3 includ: airbag-uri frontale, laterale față și cortină față-spate, airbag pentru genunchi, sistem monitorizare presiune pneuri, G-Vectoring Control Plus, sistem asistență plecare din rampă, senzori de lumină și ploaie, asistent inteligent de frânare în oraș, pilot automat adaptiv, sistem de monitorizare unghi mort, sistem de asistență pentru menținerea benzii de deplasare, sistem inteligent de asistență la viteză, sistem inteligent de frânare, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, sistem de control automat a fazei lungi, sistem de alertă șofer, senzori de parcare spate, sistem de apelare de urgență e-call și sistem de alarmă pentru efracție.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: