Știri

Noua Honda Civic Type R - primele imagini şi detalii tehnice

Fotocredit: 

Honda
Noua Honda Civic Type R 2015 - imagini
Honda ne-a prezentat primele imagini şi detalii tehnice ale noului Civic Type R, model îndelung aşteptat de fani şi care va avea premiera mondială la Geneva.
 
Noua Honda Civic Type R în versiunea de serie va beneficia de elemente de design spectaculoase, elemente ce sunt folosite nu numai pentru beneficiul estetic, dar şi pentru avantaje aerodinamice. Toate acestea au fost aduse la forma finală după sute de ore de dezvoltare şi testare, atât pe calculator cât şi în tunelul aerodinamic.
 
Noul Civic Type R dispune de o suprafaţă aproape plată sub caroserie care, ajutată de un difuzor aerodinamic montat în partea inferioară a barei spate optimizează la maximum curgerea aerului pe sub maşină dar şi apăsarea aerodinamică. Acest lucru este completat de un eleron spate de mari dimensiuni, o bară faţă ce include guri de ventilaţie special desenate, dar şi de praguri laterale gândite tot pentru optimizarea aerodinamică.
 
Răcirea motorului şi a frânelor este optimizată prin grilele de mari dimensiuni din bara faţă, dar şi de gurile de ventilaţie din aripi, special amplasate pentru eficientizarea sistemului de frânare.
 
Aceste performanţe aerodinamice permit noului Civic Type R să atingă o viteză maximă de 270 km/h, propulsat fiind de un motor de 2.0 litri VTEC TURBO care va dezvolta în jur de 280 de CP.
 
Toate aceste performanţe dinamice au necesitat un sistem de frânare pe măsură, acesta fiind furnizat de Brembo. Astfel, pe faţă avem parte de discuri de 350 mm, cu etriere cu patru pistoane. jantele pe 19 inch au un design special.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: