Știri

Jaguar a dezvăluit conceptul I-PACE - SUV electric ce va fi produs în serie începând cu 2018

Fotocredit: 

Jaguar
Jaguar I-PACE Concept
Jaguar va prezenta la Salonul Auto de la Los Angeles conceptul I-PACE, SUV electric ce prefigurează viitorul model de serie programat pentru lansare nu mai târziu de anul 2018. Propulsat de două motoare electrice, I-PACE se dorește a fi un rival pentru viitoarele modele similare ce vor fi lansate de Mercedes-Benz sau Audi.
 
Cu o caroserie ce combină silueta unui coupe cu avantajele în materie de spațiu oferite de un SUV, dar și cu elemente preluate de la F-PACE, conceptul Jaguar I-PACE promite o autonomie considerabilă, performanțe demne de o mașină sport, dar și timpi de încărcare extrem de mici.
 
Cele două motoare amplasate fiecare pe câte o punte produc un total de 400 de CP și nu mai puțin de 700 de Nm cuplu maxim, valori ce permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în puțin peste 4 secunde. Ansamblul de baterii de 90 de kWh este plasat sub podeaua mașinii și poate asigura o autonomie de 500 de km (conform ciclului de testare european NEDC) sau 355 de km, dacă ne luăm după standardele mai stricte de testare ale americanilor de la EPA.
 
Oficialii Jaguar spun că I-PACE va avea nevoie de o singură încărcare săptămânală pentru utilizarea de zi cu zi în mediul urban, situație ce presupune un rulaj nu mai mare de 40-50 de km în fiecare zi. Dacă se utilizează o stație de încărcare de 50 de kW, bateria se poate încărca până la 80% în circa 90 de minute, în timp ce un "plin de curent" se va face în două ore.
 
Arhitectura pe care este gândit I-PACE a permis obținerea unui spațiu interior peste medie, grație ampatamentului ce se apropie de trei metri și în condițiile în care lungimea totală a conceptului nu depășește 4.7 metri - o valoare comparabilă cu ceea ce vedem la SKODA Octavia. Lipsa tunelului median ce acoperă la o mașină tradițională ansamblul transmisiei a permis alocarea unui spațiu de stocare suplimentar în consola centrală, în timp ce un al treilea pasager așejat în mijlocul banchetei spate are loc mai mult decât suficient la picioare.
 
Atunci când va fi lansat în producția de serie, noul Jaguar I-PACE va costa cu circa 15% mai mult decât un F-PACE echipat similar.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: