Știri

Mercedes-Benz marchează 40 de ani de istorie G-Class

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Mercedes-Benz G-Class - 40 de ani
Mercedes-Benz marchează anul acesta patru decenii trecute de la lansarea primei generații G-Class, emblematicul SUV marcând lumea pasionaților de off-road prin capabilitățile dovedite și prin inovațiile tehnice ce au devenit un reper în segment.
 
Aniversarea celui mai emblematic autovehicul de teren
 
De 40 de ani, Mercedes-Benz G-Class a evoluat constant ca autovehicul emblematic de off-road, dar valorile și principiile pe baza căruia a fost proiectat au rămas aceleaşi din 1979, când a fost prezentat pentru prima dată. Încă de la început, G-Class a fost considerat un simbol al segmentului din care face parte, fiind un autovehicul performant de teren, cu o dinamică excelentă şi pe carosabil. Îmbunătăţirile aduse constant autovehiculului sunt motivul pentru care G-Class a ținut mereu pasul cu ultimele tendințe. 
 
Premiera mondială a modelului G-Class 460 a avut loc între 4 - 9 februarie 1979 în Toulon, Franța. Informațiile de presă furnizate de Mercedes-Benz cu ocazia acestui eveniment subliniau valori precum „capacitățile de necontestat atât pe teren accidentat, cât și pe carosabil”, dar și „o gamă largă de întrebuințări”. Aceste caracteristici se aplică și modelului de serie G-Class 463, construit în Graz, Austria, începând cu luna mai 2018. Acestor elemente li se adaugă caracterul unic și tradiția performanței. În ultimele decenii, G-Class s-a ridicat cu success la nivelul rolului asumat.
 
Forţe unite pentru G-Class 
 
Istoria modelului G-Class a început în vara anului 1969, când Daimler-Benz AG și Steyr-Daimler-Puch AG au iniţiat discuțiile cu privire la o posibilă colaborare. În 1971, era conturată pentru prima oară ideea unui autovehicul de teren construit în comun, un autovehicul care să îmbine capacități extreme de off-road cu o manevrare optimă pe carosabil. Primul model de lemn a fost creat în aprilie 1973, iar primul prototip, apt pentru circulație, a fost testat în 1974.  G-Class a fost constuit, încă de la început, în cadrul uzinei Puch din Graz-Thondorf, unde, din mai 2018, este asamblat și modelul G-Class 463. 
 
Primul model de serie lansat pe piață, G-Class 460, era un autovehicul de teren universal, cu un interior relativ simplu, dar cu un sistem de transmisie construit cu foarte multă atenție la detalii. Sistemul de tracțiune integrală, de dimensiuni standard, cu blocare totală inter-axe a diferențialului și blocări opționale ale diferențialului pe punțile față și spate, ce constituie echipare standard încă din 1985, asigură o manevrare optimă în condiţii off-road. Design-ul caroseriei și axele rigide cu arcuri elicoidale aveau scopul de a asigura flexibilitatea și rezistenţă pe teren. 
 
Povești de succes
 
Imediat după lansarea pe piață a început și procesul continuu de dezvoltare a modelului, care s-a dovedit a fi cheia succesului de lungă durată a G-Class. 
 
Modificările majore ale modelului au reprezentat salturi importante în dezvoltarea tehnologiilor prezente la bordul G-Class. De exemplu, în 1990, odată cu lansarea modelului 463, opțiunea de tracțiune integrală, anterior disponibilă doar la cerere, a devenit echipare standard. Ulterior, puternicul şi fascinantul automobil a fost echipat cu motoare cu opt și chiar doisprezece cilindri. În același timp, Mercedes-Benz a promovat G-Class ca fiind un autovehicul utilitar versatil.   
 
Acum, cu noul model de producție de serie 463, G-Class se reinventează, prin atenţia la detalii tehnice importante, precum șasiul dezvoltat de Mercedes-Benz și Mercedes-AMG, cu un ax spate rigid și un ax față double-wishbone cu suspensie independentă. Însă ce nu s-a schimbat sunt abilitățile excelente de off-road şi designul exterior emblematic: ADN-ul modelului lansat în 1979 va fi mereu recunoscut în oricare model al G-Class. 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: