Fotocredit:
Mercedes-Benz România
În perioada 23 mai – 11 iunie 2014, Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, a organizat a doua ediţie locală a programului internaţional Mobile Kids. În cadrul acestei iniţiative, copiii din clasele I-IV din zece şcoli din Bucureşti au participat la sesiuni active de informare pe tema siguranţei rutiere.
„Mercedes-Benz susţine la nivel global excelenţa, calitatea superioară și siguranța. De aceea înţelegem că, pe lângă sistemele de siguranță implementate în autovehiculele noastre, este necesar să contribuim, de asemenea, la formarea unei culturi a siguranţei și la responsabilizarea rutieră a micilor participanţi la trafic. Într-un oraş tot mai aglomerat, cum este Bucureşti, s-a făcut simţită nevoia organizării în şcoli a unui program educaţional complex, precum Mobile Kids, ce beneficiază de tradiţie şi know-how prin prisma implementării sale de peste 13 ani, la nivel internaţional. Întrucât bilanţul primei ediţii Mobile Kids a fost unul deosebit, am continuat cursurile interactive în şcoli, alături de MOKI, mascota programului, şi de Organizaţia Salvaţi Copiii”, a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications Mercedes-Benz România.
Potrivit Gabrielei Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România: „Este suficient să analizăm statisticile europene ca să realizăm cât de importantă este educația rutieră în prevenirea tragediilor de pe șosele. Căci puțină lume știe că accidentele auto reprezintă prima cauză de mortalitate în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 19 ani și cea de-a doua în rândul copiilor mai mici de 14 ani. Sau că, la nivel european, România se află pe primul loc la numărul de decese cauzate de accidente rutiere raportat la un milion de locuitori și pe cel de-al doilea, în rândul copiilor mai mici de 15 ani. Credem că, împreună cu prietenii de la Mercedes-Benz România, vom putea să le deschidem ochii copiilor expuși la aceste pericole și să putem spera, astfel, la o nouă generație de șoferi mult mai raționali și mai conștienți cu privire la pericolele la care își expun nu numai propria persoană, ci și pe cei din jur”.
În cadrul lecţiilor susţinute în şcoli, voluntarii Salvaţi Copiii i-au învăţat pe cei mici regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni şi ca pasageri în mijloacele de transport personal sau în comun. MOKI, mascota programului, a fost alături de copii şi i-a încurajat să participe activ pe parcursul lecţiilor interactive.
În ultima săptămână a campaniei, Andreea Esca a susţinut alături de Andi Moisescu, Preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii, o lecţie de siguranţă rutieră la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Bucureşti, pentru elevii claselor pregătitoare, I, a II-a, a III-a şi a IV-a, povestindu-le celor mici despre propriile experienţe din copilărie, dar şi despre cele trăite în ipostaza de părinţi, încurajându-i să fie responsabili ca pietoni şi viitori şoferi.
Lecţiile vizează aspecte importante precum: familiarizarea cu regulile de circulaţie, traversarea corectă a străzii, importanţa purtării centurii de siguranţă şi a instalării unui scaun special pentru copii, potrivit grupei de vârstă, precum şi importanţa purtării unui echipament de protecţie pentru a evita accidentarea în timpul utilizării bicicletei, rolelor sau a altor dispozitive. La finalul fiecărei sesiuni, copiii sunt invitaţi să completeze un test pentru a le fi verificate cunoştinţele proaspăt dobândite, iar la final sunt premiaţi pentru activitatea lor.
Mercedes-Benz România a lansat anul trecut şi o serie de lecţii online, prezentate de Andi Moisescu cu ajutorul lui MOKI. Lecţiile sunt disponibile pe site-ul www.mercedes-benz.ro/MobileKids.
Mobile Kids este o iniţiativă globală Daimler, cu o abordare unică asupra educaţiei rutiere pentru copiii din întreaga lume. Factorul comun al campaniilor Mobile Kids este, de fiecare dată, formatul distractiv al lecţiilor de siguranţă rutieră, potrivit vârstei copiilor, pentru asigurarea unei instrucţii cu impact practic, vizibil apoi în conduita lor rutieră.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: