Fotocredit:
Lexus
Lexus a anunţat lansarea noului NX 200t, model care va fi primul în gama japonezilor ce beneficiază de aportul noului motor de 2.0 litri turbo.
Noul Lexus NX 200t va fi disponibil doar în nivelul de echipare F Sport, alăturându-se astfel versiunii hibride NX 300h.
Motorul de 2.0 litri turbo de sub capota lui NX 200t furnizează 235 de CP, între 4.800 şi 5.600 rpm, cuplul maxim având valoarea de 350 Nm, la 1.650 rpm. Consumul mediu declarat de Lexus este de 6.5 l/100km.
Noul Lexus NX 200t beneficiază de tracţiune integrală, sistemul Dynamic Torque Control fiind responsabil de maximizarea tracţiunii şi de stabilitatea în viraje. În funcţie de condiţiile de drum, până la 50% din cuplul motor disponibil poate fi direcţionat spre roţile din spate.
Suspensiile sunt setate pe latura sportivă, jantele de 18 inch fiind încălţate cu anvelope 225/60R18.
Lexus NX 200t va avea un preţ de pornire situat în jurul valorii de 50.000 de euro, TVA inclus.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: