Știri

Jaguar XE SV Project 8 este cel mai puternic model de stradă produs vreodată de britanici

Fotocredit: 

Jaguar
Jaguar XE SV Project 8
Jaguar a dezvăluit astăzi spectaculosul XE SV Project 8, cel mai puternic model de stradă construit vreodată de britanici. Dezvoltat de divizia Special Vehicle Operations (SVO), sedanul supersport are sub capotă un motor de 600 de CP și va putea fi admirat la Festivalul Vitezei de la Goodwood - ce-și deschide porțile pe 30 iunie.
 
Constructorul britanic va produce doar 300 de exemplare XE SV Project 8, toate cu volanul pe partea stângă și fiecare asamblat manual în atelierele SVO.
 
"Inima" radicalului Jaguar XE SV Project 8 este un motor V8 de 5.0 litri, capabil să producă nu mai puțin de 600 de CP și care poate accelera mașina de la 0 la 100 de km/h în circa 3.4 secunde. Cuplul motor este transmis către toate cele patru roțile prin intermediul unei cutii de viteze automate Quickshift cu opt trepte ce poate fi operată și în modul manual cu ajutorul padelelor din aluminiu plasate în spatele volanului sau cu ajutorul schimbătorului plasat pe consola centrală.
 
Modificările aduse bazei de plecare - un model XE de serie - au implicat utilizarea barelor față/spate și a capotei fabricate din fibră de carbon, a unui spliter frontal ajustabil precum și montarea unui difuzor de aer spate ce direcționează extrem de eficient fluxul de aer ce curge pe sub fundul plat al mașinii. eleronul imens montat pe capacul portbagajului este fabricat la rândul său din fibră de carbon. Astfel construit, XE SV Project 8 va fi cel mai ușor sedan V8 din portofoliul Jaguar.
 
Garda la sol este coborâtă cu 15 mm grație unor amortizoare adaptive ce pot fi reglate și manual, iar sistemul de frânare carbon-ceramic utilizează pentru prima dată pe o mașină de stradă rulmenți din silicon ceramic - material folosit în Formula 1.
 
 
Interiorul vine să completeze imaginea radicală a exteriorului, prin scaunele sport cu structură din magneziu și nenumăratele elemente din fibră de carbon. Opțional se poate comanda așa numitul pachet Track, ce "aruncă" din mașină bancheta spate și oferă doar două scaune din fibră de carbon dotate cu centuri de siguranță cu prindere în patru puncte. Totodată, Track Pack modifică și setările generale ale mașinii în direcția utilizării acesteia pe circuit.
 
Modelele Project 8 vor putea fi comandate într-una din cele cinci nuanțe de vopsea exclusivistă pentru exterior - Valencia Orange, Velocity Blue, Meribel White, Verbier Silver sau Corris Grey - acestea putând fi însă completate de culori speciale oferite de SVO.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: