Știri

Iată toate noutățile cu care BMW va veni la Salonul Auto de la Frankfurt 2015

Fotocredit: 

BMW
Noul BMW Seria 7 - Frankfurt 2015
La ediţia 2015 a Salonului Internaţional Auto de la Frankfurt, standul BMW se va concentra pe apariţia noii generaţii a noului BMW Seria 7, vârful de gamă al mărcii, dar şi a unei serii largi de modele hybrid plug-in. Pavilionul 11, care este localizat chiar lângă intrarea principală a centrului expoziţional din Frankfurt şi care a fost pus la dispoziţie pentru prezentarea comună a mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce, este locul unde sunt prezentate cele mai recente noutăţi. Întreaga zonă expoziţională este înconjurată de un circuit cu o lungime de câteva sute de metri, unde publicul poate experimenta noile modele în mişcare în perioada salonului, 19-27 septembrie 2015.
 
Luxul auto la cel mai înalt nivel: noul BMW Seria 7

Noul BMW Seria 7 îşi subliniază afirmaţia privind redefinirea modului în care experienţa exclusivistă şi luxoasă a condusului arată într-o formă contemporană, cu o gamă de inovaţii de excepţie. Factorii principali în îmbunătăţirea dinamicii, a eficienţei, a confortului şi a siguranţei sunt utilizarea CFRP (plastic ranforsat cu fibră de carbon) în structura caroseriei, motoarele din noua generaţie BMW Group de propulsoare, sistemul hybrid plug-in de la noul BMW 740e, sistemul de şasiu activ Executive Drive Pro, Driving Experience Control cu modul ADAPTIVE, farurile cu laser sau sistemul de control iDrive complet reproiectat. Totodată, experienţa de interior este susţinută de opţiuni precum Executive Lounge cu funcţie de masaj, acoperişului din sticlă, iluminat, Sky Lounge Panorama.
 
 
Noua generaţie a gamei BMW Seria 7 se evidenţiază şi prin inovaţii remarcabile care privesc sistemul de operare şi tehnologia asistării conducătorului. Diferite dotări noi, fără precedent în segmentul sedanurilor de lux, includ, de exemplu, extinderea sistemului iDrive pentru a include monitor touch şi control BMW al gesturilor, Touch Command pentru controlul funcţiilor de confort şi infotainment în compartimentul din spate, precum şi un sistemul Remote Control Parking. Pe lângă acestea, noua "navă-amiral" BMW prezintă şi cea mai nouă generaţie BMW Head-Up Display, cu o suprafaţă de proiecţie cu 75% mai mare, avertizare la traficul transversal, control autonom al direcţiei şi a controlului benzii, protecţie activă pentru impact lateral şi sistem Surround View cu vizualizare 3D şi Panorama View (vedere panoramică).
 
Model urban polivalent care a crescut în caracter: noul BMW X1

A doua generaţie BMW X1 transferă cu intensitate mai mare ca niciodată calităţile caracteristice ale unui Sports Activity Vehicle către segmentul compact. Noua generaţie acestui model de mare succes pentru marcă iese în evidenţă prin proporţiile puternice şi liniile clare în stilul confraţilor săi BMW X mai mari. La interior, noul BMW X1 oferă mult mai mult spaţiu atât pentru pasageri, cât şi pentru bagaje, o ambianţă premium de ultimă oră şi o funcţionalitate sofisticată.
 
 
Combinaţia între motoarele pe benzină şi diesel din cea mai recentă generaţie de propulsoare a BMW Group, versiunea optimizată spre eficienţă a sistemului inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive şi noua dezvoltare a tehnologiei şasiului produce o creştere notabilă a sportivităţii şi confortului, precum şi o eficienţă considerabil mai mare. Dotările disponibile în premieră la BMW X1 includ faruri LED integrale, Dynamic Damper Control (control dinamic al amortizoarelor), BMW Head-Up Display care proiectează informaţiile referitoare la condus pe parbriz - ca la modelele BMW X mai mari -, precum şi sistemul Driving Assistant Plus.
 
Bestseller în formă maximă: noul BMW Seria 3

Datorită gamei de motoare revizuite, şasiului mai avansat şi opţiunilor suplimentare de echipamente, noul BMW Seria 3 este pregătit să continue o serie neîntreruptă de succes în segmentul premium al clasei medii, care a început acum patru decenii. Cel mai popular model al mărcii BMW, cu peste 14 milioane de unităţi vândute până în prezent, stabileşte, o dată în plus, noi standarde pentru dinamica, eficienţa şi designul celor două întruchipări principale - BMW Seria 3 Sedan şi BMW Seria 3 Touring.
 
 
La lansarea pe piaţă, varietatea de motoare pentru noul BMW Seria 3 cuprinde patru propulsoare pe benzină şi şapte versiuni diesel. În funcţie de varianta de putere a motorizării, puterea este transferată fie în maniera tradiţională - către puntea spate -, fie prin intermediul sistemului inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive. Mai mult, BMW 330e Sedan se va alătura gamei din 2016. Acest hybrid plug-in combină tehnologia BMW eDrive cu un motor pe benzină, cu patru cilindri, din cea mai recentă generaţie de propulsoare a BMW Group. În timp ce obţine o putere totală de 185 kW/252 CP de la cele două motoare, BMW 330e oferă un consum mediu mixt de 2,1-1,9 l/100 km şi emisii CO2 de 49.44 g/km (în ciclul de testare EU).
 
Design interior versatil, sistem de propulsie inovator: noul BMW 225xe

Gama de modele pentru BMW Seria 2 Active Tourer urmează să fie şi ea extinsă prin adăugarea unei variante hybrid plug-in din primăvara anului 2016. BMW 225xe oferă o combinaţie complet nouă de BMW EfficientDynamics, confort, distracţie la volan şi performanţe ale tracţiunii integrale. Mai mult, această experienţă a condusului fără egal este combinată cu o versatilitate impresionantă şi niveluri generoase de spaţiu într-un automobil de clasă compactă. Prin amplasarea acumulatorului litiu-ion sub banchetă pentru economisirea spaţiului, portbagajul poate fi folosit în continuare la capacitate maximă.
 
 
Interacţiunea între tehnologia BMW eDrive şi motorul pe benzină, cu trei cilindri şi o capacitate de 1,5 litri, cu tehnologi BMW TwinPower Turbo permite ca BMW 225xe să ofere posibilitatea unui condus în regim exclusiv electric şi o mobilitate fără restricţii. Cu o autonomie maximă în regim electric de 41 de kilometri, condusul cu emisii locale zero poate fi experimentat nu doar în oraş, ci şi în zonele extraurbane. Acţionarea punţii spate prin puterea electromotorului şi a celei faţă cu puterea motorului termic produce un sistem electrificat de tracţiune integrală, care este unic în segment şi care promite o tracţiune remarcabilă indiferent de vreme, în special pe drumuri dificile. Propulsia hybrid plug-in dispune de o putere totală a sistemului de 165 kW/224 CP. Consumul mediu mixt al modelului BMW 225xe este unul frugal - 2,1-2,0 l/100 km -, ceea ce echivalează cu emisii CO2 de 49-46 g/km (în ciclul de testare EU).
 
BMW EfficientDynamics: tehnologia BMW eDrive deschide drumul pentru o plăcere a condusului electric la patru modele hybrid plug-in de la BMW

Introducerea tehnologiei BMW eDrive la modelele mărcii BMW deschide posibilitatea unui condus în regim exclusiv electric, cu emisii locale zero, pentru un nou public-ţintă. Coincizând cu premiera mondial a noului BMW Seria 7, varianta hybrid plug-in a sedanului de lux, BMW 740e, va fi şi ea prezentată. BMW 330e cu propulsie hybrid plug-in se adaugă la gama de modele a noului BMW Seria 3. De asemenea, în viitor va fi posibilă experimentarea plăcerii condusului electric, cu emisii locale zero, şi în gama BMW Seria 2 Active Tourer - prin BMW 225xe. Aceasta înseamnă că, împreună cu modelul BMW X5 xDrive40e - ce va fi lansat în curând şi care va fi expus la Salonul Auto de la Frankfurt 2015 -, tehnologia BMW eDrive, dezvoltată iniţial pentru automobilele BMW i, va fi disponibilă, în 2016, pentru modele BMW din patru segmente diferite.
 
 
Nou atlet de performanţă pentru cursele de anduranţă: BMW M6 GT3

BMW Motorsport a ales ca, la ediţia 2015 a Salonului Auto de la Frankfurt, să prezinte, în premieră mondială, noul vârf de lance al gamei competiţionale BMW pentru clienţi: BMW M6 GT3 a fost construit pentru cursele de anduranţă şi îşi va face debutul pe grilă în sezonul 2016. Maşina de curse, concepută pe baza BMW M6 Coupé, este propulsată de un motor V8, cu tehnologie M TwinPower Turbo, care a suferit doar modificări minore pentru competiţii şi vine cu un şasiu optimizat aerodinamic. Structura de impact şi exteriorul, realizate din CFRP (plastic ranforsat cu fibră de carbon), contribuie la menţinerea masei totale a maşinii sub 1.300 de kilograme.
 
Tot la Salonul Auto de Frankfurt, pe lângă BMW M6 GT3, BMW M GmbH va prezenta şi cele mai recente modele ale avangardei privind performanţele dinamice pe şosea. Noul BMW M6 Competition Edition îşi evidenţiază statutul de versiune specială a coupé-ului de înaltă performanţă, cu o varietate de culori speciale pentru exterior, componente realizate din materialul high-tech CFRP, tapiţerii exclusiviste cu piele, cu cusături contrastante, şi multe alte amprente distinctive. Noua ediţie specială a modelului este disponibilă exclusiv în variantă BMW M6 Coupé, în combinaţie cu pachetul Competition, care este orientat spre performanţe supreme. Astfel, motorul V8 pe benzină, de 4,4 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo oferă o putere maximă de 441 kW/600 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm - când este combinat cu pachetul opţional Driver, BMW M6 Coupé atinge o viteză maximă de 305 km/h.
 
Tehnologie de iluminare de ultimă oră: faruri BMW cu laser, soluţii de iluminare a interiorului şi periferică

Sistematic şi cu succes, BMW utilizează tehnologii de iluminare de ultimă oră pentru a creşte siguranţa atunci când se conduce pe întuneric şi pentru a crea un aspect caracteristic al mărcii. Cele mai recente inovaţii în acest domeniu vor fi prezentate în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt Motor Show. După premiera mondială la BMW i8, farurile BMW cu laser - extrem de puternice - cu funcţia antiorbire pentru faza lungă sunt acum disponibile şi la noul BMW Seria 7. Dezvoltarea tehnologiei de iluminare pentru interiorul şi proximitatea imediată a modelelor BMW nu se opreşte niciodată. La noua gamă BMW Seria 7, un design foarte precis configurat al iluminării adaugă habitaclului un sentiment de exclusivitate.
 
 
BMW ConnectedDrive cu noi aplicaţii şi sisteme

BMW a transpus cele mai recente evoluţii în domeniul conectivităţii inteligente într-o nouă creştere a numărului de sistemele de asistare a conducătorului şi aplicaţii care îmbunătăţesc confortul şi siguranţa. Cele mai noi completări ale portofoliului BMW ConnectedDrive includ noua aplicaţie BMW ConnectedDrive, BMW Remote Cockpit, hotspot WiFi ultrarapid, actualizarea automată a hărţilor de navigaţie, integrare smart home, precum şi Remote Control Parking şi alte sisteme ultrasofisticate de asistare a conducătorului care îşi face debutul la noul BMW Seria 7.
 
 
BMW i: deschizător de drum pentru plăcerea condusului electric şi uşurinţa în utilizare cotidiană

După lansarea cu succes la nivel mondial a modelului electric BMW i3 şi a automobilului sport hybrid plug-in BMW i8, brandul BMW i îşi consolidează statutul de deschizător de drum pentru mobilitate sustenabilă cu varietate tot mai mare de automobile şi servicii de mobilitate. Deja, BMW i este brandul cu cele mai multe premii câştigate în faza de lansare din întreaga istorie auto. Includerea BMW i3 în flota de modele a serviciului car-sharing premium, DriveNow, în Marea Britanie, Germania, Danemarca şi USA oferă acum publicului larg o modalitate uşoară şi accesibilă de a încerca electromobilitatea pentru prima dată. La ediţia 2015 a Salonului Auto de la Frankfurt, BMW i prezintă, suplimentar, gama completă de concepte tehnologice care este ideală pentru reîncărcarea cotidiană la domiciliu sau în spaţii publice. Cea mai recentă inovaţie este BMW i Light and Charge - un stâlp de iluminat stradal de la care se poate realimenta acumulatorul de înaltă tensiune al unui automobil electric.
 
 
BMW i oferă un beneficii importante pentru companie prin transferarea tehnologiei la actualele modele ale mărcii. De exemplu, toate modelele hybrid plug-in ce vor fi expuse de BMW în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt utilizează tehnologia BMW eDrive, dezvoltată iniţial pentru automobilele BMW i, sub formă de electromotoare, gestiune electronică a puterii, acumulatori de înaltă tensiune şi gestiune inteligentă a energiei. În egală măsură, experienţa în utilizarea CFRP produs la scară larg, acumulată de-a lungul dezvoltării automobilelor BMW i, a ajustat la reducerea masei noilor sedanuri de lux BMW Seria 7.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: