Știri

Formula 1 - Renault va furniza motoare pentru McLaren, începând cu anul 2018

Fotocredit: 

McLaren F1
 
Renault va furniza începând cu anul viitor motoare echipei de Formula 1 McLaren - britanicii renunțând astfel la problematica relație cu Honda. Colaborarea dintre McLaren și Renault este o premieră absolută în lumea Marelui Circ, în ciuda istoriei glorioase a celor două nume grele (începută în 1977 și cuprinzând 814 curse bifate de McLaren și 591 de Renault - în rol de constructor de motoare).
 
 
"Renault este un constructor care, la fel ca McLaren, are Formula 1 adânc înrădăcinată în ADN. Francezii au introdus conceptul turbo în F1 în anii '70, au câștigat curse cu sau fără această tehnologie și au fost mai mereu pionieri în Marele Circ.
 
Și cum un monopost McLaren propulsat Renault este un lucru cu totul nou în F1, este foarte important că acest parteneriat ne va da prilejul să ne măsurăm forțele cu alte echipe motorizate de francezi.
 
La McLaren avem motivația, dorința și resursele pentru a fi competitivi în 2018, iar ajutorul Renault ne va duce cu siguranță pe poțiții mai avansate pe grila de start.
 
Anunțul făcut astăzi dă startul unui capitol cu totul nou în povestea McLaren și suntem nerăbdători să pornim la drum"
 
Shaikh Mohammed bin Essa Al Khalifa (Președintele Executiv al Mc Laren Group)
 
Renault va păstra însă și echipa sa oficială din Formula 1, anunțând tot astăzi cooptarea ca și pilot a spaniolului Carlos Sainz Jr..
 
Și cum concentrarea atenției și a eforturilor inginerești pentru mai multe echipe ar fi fost aproape imposibilă fără să fie afectate performanțele și rezultatele, Renault va încheia anul acesta relația de colaborare cu echipa Toro Rosso.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: