Știri

Fiat 500 Sessantesimo vine să evoce cei 60 de ani de existență ai micului automobil italienesc

Fotocredit: 

Fiat
Fiat 500 Sessantesimo
Fiat ține să marcheze aniversarea a 60 de ani de istorie a micului Fiat 500 printr-un model special. Botezat Fiat 500 Sessantesimo ("al 60-lea"), modelul aniversar va fi prezentat la Geneva și va fi ulterior produs în doar 560 de exemplare.
 
Toate exemplarele ediției Sessantesimo sunt în versiunea de caroserie decapotabilă și vin vopsite într-o temă de culori cu totul specială denumită Dolcevita. Aceasta se materializează prin combinația de alb în partea inferioară a caroseriei și o nuanță asemănătoare bronzului de la linia farurilor în sus. Capacele oglinzilor laterale sunt cromate, la fel ca și o serie de elemente găzduite de bara față sau de capotă. Linia inferioară a geamurilor este la rândul său acoperită cu un strat de crom. Din peisaj nu lipsește inscripția 560, găzduită de montanții B, în zona imediat superioară mânerelor ușilor.
 
Interiorul face apel la memoria vechilor modele Fiat 500 produse de italieni în anii '60, planșa de bord fiind acoperită cu vinilin într-un profund stil retro. Scaunele sunt îmbrăcate în piele texturată în același stil tradițional Fiat, având conturul colorat în aceeași nuanță de roșu ce domină planșa de bord.
 
Nu lipsesc însă elementele moderne, fiind oferit în standard un sistem de infotainment Uconnect, cu ecran tactil de 7 inch, navigație și conexiuni USB și Bluetooth. Opțional acesta poate oferi compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto. În standard Fiat 500 Sessantesimo oferă climatizare automată, volan și schimbător îmbrăcate în piele, un sistem de cruise control, dar și faruri cu xenon și senzori de ploaie și lumină. Atmosfera acustică este asigurată de un sistem audio furnizat de Beats Audio.
 
Modelele ediției Sessantesimo vor putea fi configurate în trei versiuni de motorizare - 1.2 litri 69 CP, 0.9 litri TwinAir 85 CP sau 1.2 litri MultiJet II, de 95 de CP. Motoarele pe benzină vor putea fi cuplate și la o cutie de viteze automată robotizată Dualogic.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: