Știri

Detroit 2013 - VW a prezentat conceptul CrossBlue

Fotocredit: 

Volkswagen USA
Volkswagen CrossBlue - Detroit 2013
 
Volkswagen a prezentat la Detroit conceptul CrossBlue - un crossover de mari dimensiuni - cu care încearcă să câştige cote de piaţa în SUA.
 
Având trei rînduri de scaune, la fel ca şi Audi Q7, "este exact tipul de vehicul potrivit pentru piaţa nord-americană", după cum a declarat Jonathan Browning, CEO al Volkswagen Group of America.
 
Firma germană, care doreşte să vândă 800.000 de vehicule uşoare în Statele Unite până în 2008, nu dispune până la acest moment de un crossover mai mare de familie, SUV-ul Touareg fiind importat din Germania, lucru care face ca preţurile de vânzare să fie necompetitive pe o piaţă americană din ce în ce mai aglomerată şi mai pretenţioasă. VW mai vinde în SUA şi modelul Tiguan - acesta situându-se doar pe locul 14 într-un top al vânzărilor din clasa sa în 2012.
 
CrossBlue are sub capotă un motor diesel hibrid şi este de aşteptat să se alăture gamei Volkswagen începând cu anul 2015, la preţuri începând de la circa 32.000 de dolari.
 
Acesta va fi construit în SUA, cel mai probabil la fabrica din Chattanooga, Tennessee, pe care nemţii au deschis-o în 2011 pentru asamblarea VW Passat.
 
Volkswagen a vândut în 2012 un număr de 438.133 de automobile, în creştere cu 35 de procente faţă de anul precedent.

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: