Fotocredit:
Seat
Spaniolii de la Seat nu se mulțumesc să ofere doar versiuni normale pentru noul SUV Ateca, anunțând premiera mondială a noului Ateca X-Perience, model ce se află însă la stadiul de concept și care va putea fi admirat la Salonul Auto de la Paris.
Noul Ateca X-Perience va fi un SUV destinat aventurilor în mediul off-road, acest lucru fiind semnalat prin numeroasele elementele de protecție adăugate barelor față spate, dar și de anvelopele speciale ce încalță jantele pe 18 inch cu un design aparte. Vopseaua mașinii este și ea una specială, fiind mult mai rezistentă la zgârieturi. Interiorul este și el personalizat în consecință, prin nuanțele în tot cu cea a caroseirei exterioare sau prin logo-ul X-Perience regăsit pe scaune sau pe volan.
Sub capota conceptului Seat Ateca X-Perience stă un motor TDI de 2.0 litri, ce dezvoltă 190 de CP și care livrează cuplul motor la toate cele patru roți prin intermediul unei cutii de viteze automate DSG, cu șapte trepte. Șoferul poate alege între șase moduri de rulare duferite, printre care se numără și unele destinate rulării pe teren accidentat sau pe zăpadă.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: