Știri

BMW va susține viitorul motoarelor diesel, considerate un vector important în dezvoltarea durabilă a companiei

Fotocredit: 

BMW
BMW - strategia viitorului bazata pe diesel
BMW va continua să susțină viitorul motoarelor diesel, compania din Munchen fiind convinsă de faptul că electrificarea nu este singura soluție ce va putea susține o dezvoltare durabilă. Cam acestea sunt concluziile trase CEO-ul companiei, Harald Kruger, după încheierea reuniunii de la Berlin - desfășurate ieri pe fondul scandalului Dieselgate.
 
Viziunea BMW în acest sens are la bază convingerile potrivit cărora motoarele diesel moderne vor putea contribui activ la reducerea impactului nociv asupra mediului, grație nivelului extrem de scăzut de CO2, hidrocarburi și particule pe care-l emit în atmosferă. Pe de altă parte, grupul german susține cu tărie că tehnologiile pe care le utilizează pentru scăderea emisiilor de NOx sunt unele extrem de eficiente și mult mai complexe față de ceea ce folosesc alte companii producătoare de automobile.
 
"De aproape doi ani, tehnologia diesel, modernă, foarte eficientă şi populară în rândul clienţilor, a fost discreditată în mod deliberat şi public. Acest lucru a cauzat o incertitudine extraordinară în rândul a milioane de conducători şi nu ne va duce nicăieri. Industria auto din Germania va rămâne puternică în ceea ce priveşte inovarea: vom oferi soluţiile de mobilitate ale viitorului", a declarat pe acest subiect Harald Kruger.
 
Astfel, BMW continuă să afirme faptul că nu a utilizat niciodată o tehnologie sau un sistem care să păcălească testele oficiale de noxe.
 
Totuși, bavarezii au anunțat oficial faptul că vor rechema în service 225.000 de mașini diesel Euro 5 aflate în circulație în Germania pentru a le fi optimizate suplimentar sistemele de tratare a gazelor de eșapament. Clienții nu vor suporta în acest caz niciun cost.
 
Suplimentar BMW a pregătit o campanie de reînnoire a parculrilor de mașini diesel Euro 4 prin intermediul careia toți posesorii unor astfel de automobile pot primi un bonus de 2.000 de euro în cazul în care aleg să-și cumpere un BMW sau un MINI nou. Condițiile de acordare a bonusului prevîd ca mașina nouă să fie ori un BMW i3, ori unul dintre modelele plug-in hybrid sau o mașină Euro 6 ce nu emite mai mult de 130 de grame de CO2 la fiecare kilometru parcurs. "Programul Rabla" în versiune germană va debuta chiar luna aceasta și are termen limită sfârșitul anului 2017.
 
O altă cale viabilă de scădere a emisiilor de noxe în marile metropole germane este pusă pe seama dezvoltării soluțiilor de car-sharing, BMW fiind implicată activ în proiecte precum "City2Share", în orașele Hamburg și Munchen.
 
Anul 2017 ar trebui să marcheze și vânzarea a peste 100.000 de unități electrificate BMW și MINI, fioe că vorbim de i3, i8, de modelele iPerformance sau de noul MINI Cooper S E Countryman. 
 
La acestea se va adăuga de anul viitor noul BMW i8 Roadster, iar din 2019 va începe avalanșa lansărilor de modele 100% electrice. Acesta va începe cu noul MINI hatchback electric în trei uși și va continua cu X3 electric (în anul 2020) și BMW i NEXT (în 2021).
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: