Știri

BMW va rechema în service circa 570.000 de maşini vândute în America de Nord

Sigla BMW
 
BMW va rechema aproximativ 570.000 de automobile vândute pe piaţa nord-americană, din cauza unui defect la un conector al bateriei, ce poate provoca oprirea neaşteptată a motorului.
 
Conectorul respectiv, care face legătura între cablul de "+" al bateriei şi cutia de siguranţe, se pare că este prost izolat, în timp această izolaţie degradându-se şi putând provoca probleme.
 
Afectate de această problemă sunt BMW Seria 3 fabricate între 2007 şi 2011, Seria 1 dintre anii 2008 şi 2012 precum şi roadsterele Z4 fabricate între 2009 şi 2011.
 
Constructorul german a anunţat că va notifica toţi proprietarii automobilelor cu problema rescpectivă, urmând să înlocuiască gratuit piesa defectă, începând de luna viitoare.
 
BMW Seria 3 este cel mai bine vândut model al bavarezilor pe piaţa americană, anul trecut fiind comercializate aproximativ 100.000 de exemplare. Acest model deţine şi proporţia cea mai mare din automobilele afectate de rechemarea în service, din cele 570.000 de maşini aproape 450.000 fiind Seria 3.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: