Fotocredit:
BMW
Nu va mai trece mult timp până la prezentarea noului BMW Seria 5, bavarezii prezentându-ni-l "îmbrăcat" în haine de camuflaj pe liniile de producție ale fabricii din Dingolfing, acolo unde va fi asamblată și noua sa generație.
Pentru a fi pregătită să producă exemplarele celei de-a șaptea generații Seria 5, fabrica BMW din apropiere de Munchen a primit serioase investiții pentru modernizare și retehnologizare, cifrate la câteva sute de milioane de euro. Alături de toate versiunile de caroserie pentru Seria 5, tot la Dingolfing se asamblează și Seriile 3, 4 și 7, dar și noul Seria 7.
Și cum așteptările legate de noul model sunt unele extremd e ridicate, BMW vrea să se asigure că va fi capabilă să satisfacă cererile clienților, fapt pentru care a negociat cu austriecii de la Magna Steyr în vederea deschiderii unei linii suplimentare de producție în complexul deținut de aceștia din urmă. Va fi produsă în Austria doare versiunea de caroserie sedan, într-o cadență anuală estimată la circa 60.000 de unități.
Magna Steyr a mai produs pentru BMW SUV-ul X3 între anii 2003 și 2010, asamblând la ora actuală, tot pentru BMW Group modelele MINI Paceman și Countryman.
Fabrica din Dingolfing poate produce anual circa 350.000 de automobile.
Noul BMW Seria 5 va începe a fi produs la sfârșitul acestui an, lansarea sa pe piață fiind programată pentru începutul lui 2017.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: