Știri

Audi a fabricat opt milioane de mașini dotate cu sistemul quattro

Fotocredit: 

Audi
Audi Q5 quattro
Audi a depășit pragul de opt milioane de automobile produse ce au ca dotare sistemul de tracțiune integrală quattro. Modelul aniversar este un Audi Q5 2.0 TFSI quattro, ce a ieșit de pe liniile de asamblare ale fabricii mexicane din San Jose Chiapa.
 
Lansată în anii '80 o dată cu legendarul model Ur-quattro, tehnologia Audi quattro este oferită la ora actuală de constructorul din Ingolstadt pe mai bine de 100 de versiuni din gama modelelor sale, fiind dotare standard în gama Q7, A4 și A6 allroad quatro, A8, R8, dar și pe toate modelele din seriile S și RS. Clienții pot configura, opțional, restul modelelor actuale Audi cu legendarul sistem de tracțiune integrală.
 
Audi oferă sistemul quattro în mai multe versiuni constructive, în funcție de fiecare model în parte pe care este montat. Astfel, modelele compacte cu motorul amplasat transversal folosesc un sistem quattro ce include pe puntea spate ambreiaje hidraulice controlate electronic, în timp ce super-sportiva R8 utilizează aceste ambreiaje pe puntea față, motorul său fiind montat central. În funcție de situațiile punctuale de rulare, toate aceste sisteme active din componența quattro repartizează cuplul motor între cele două punți.
 
Pe modelele cu motorul montat longitudinal, sistemul quattro utilizează un diferențial central mecanic auto-blocant ce livrează în mod normal cuplu motor într-un raport 40:60 către punțile față/spate.
 
Modelel sportive ce sunt propulsate de cele mai puternice motoare dezvoltate de Audi folosesc un diferențial montat pe puntea spate ce distribuie activ cuplul între roțile spate prin intermediul a două ambreiaje electrohidraulice separate. Astfel, în condiții extreme, sistemul quattro poate furniza aproape întreg cuplul motor spre o singură roată spate, situație în care mașina este direcționată spre sensul invers roții ce primește cuplu, fiind eliminată în acest mod orice tendință de subvirare.
 
Cea mai nouă versiune quattro este și cea mai "light", având asociată tehnologia ultra, responsabilă pentru eficientizarea consumului de combustibil. Destinat mașinilor cu motor amplasat longitudinal, sistemul quattro ultra utilizează un ambreiaj montat la capătul cutiei de viteze, ce distribuie cuplul motor între punțile față/spate. Pe puntea spate este montat un diferențial ce poate decupla complet roțile spate de la sistemul de tracțiune, în situațiile obișnuite de rulare doar roțile față primind cuplul motor. Dacă se detectează nevoia de aderență sistemul cuplează automat tracțiunea integrală.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: