Știri

"Aesthetics A" - studiul de design ce va da naștere viitoarelor modele compacte Mercedes-Benz

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Mercedes-Benz "Aesthetics A"
Mercedes-Benz este constructorul premium al momentului, însă producătorul german nu are de gând să se oprească aici. În consecință designerii companiei s-au pus serios pe treabă pentru a revoluționa și mai tare formele viitoarelor modele gândite la Stuttgart, prezentând astăzi studiul "Aesthetics A" - o sculptură plină de dinamism ce ne duce cu gândul la un nou automobil gata să fie dezvelit.
 
Formele studiului de design sunt generate prin combinații fluide de muchii și pliuri, ce ascund sau reflectă lumina într-un mod cât se poate de dinamic. "Forma și caroseria sunt tot ceea ce rămâne atunci când pliurile și liniile sunt duse la extrem. iar noi avem curajul de a implementa acest curent purist pe viitoarele noastre modele compacte", a declarat Gorden Wagener, șeful de design al Daimler.
 
Un prim pas pe acest nou drum va fi făcut o dată cu lansarea viitoarei generații A-Class, compacta Mercedes-Benz urmând a fi primul model desenat conform așa numitului limbaj "Sensual Purity", ce va infuza în formele caroseriei atât modernism, cât și o sufiecientă doză de tradiționalism.
 
Interesant este faptul că "Aesthetics A" lasă să se întrevadă formele unui automobil în trei volume, tip de caroserie extrem de iubită mai ales în afara Europei, semn că strategiile de viitor ale Mercedes-Benz se vor axa pe modele ce pot fi vândute fărăr probleme la nivel global. China este fără doar și poate piața luată în vizor din ce în ce mai tare.
 
"Aesthetics A" nu este însă primul episod de creație de acest gen, designerii Mercedes-Benz livrând studii asemănătoare în 2010, 2011 și 2012 ("Aesthetics No. 1", "Aesthetics No. 2", "Aesthetics 125" și "Aesthetics S").

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: