Fotocredit:
Volkswagen
Volkswagen a prezentat astăzi mult așteptatul Golf 7 facelift, schimbările interesante venind mai degrabă pe partea de infotainment și conectivitate, decât în ceea ce privește designul. Modificărilor estetice discrete li se adaugă noul motor 1.5 TSI Evo, dar și un upgrade adus hot hatch-ului Golf GTI.
Dacă modificările de design se observă cu greutate și includ elemente optice noi în faruri și stopuri sau barele față/spate și aripile față foarte ușor redesenate, schimbările aduse la nivelul sistemelor de infotainment, al tehnologiilor de asitență sau atunci când vorbim de conectivitate fac din Golf 7 facelift cel mai avansat model din segmentul său. Vorbind la lansare, Herbert Diess, CEO-ul Volkswagen, a declarat: "Ne-am concentrat eforturile pe dezvoltarea unei generații complet noi atunci când vorbim de infotainment și conectivitate. Nicio altă mașină compactă nu este mai deșteaptă, mai sigură și mai interconectată precum noul VW Golf".
Astfel, toate sistemele de infotainment au primit update-uri substanțiale, în vârful ofertei stând acum noul sistem Discovery Pro, cu ecran tactil de 9.2 inch și ale cărui funcții pot fi controlate și prin intermediul gesturilor. Adițional, noul Golf poate fi echipat și cu ceasurile de bord digitale Active Info Display, disponibile până acum pe Passat și Tiguan.
Tototdată, Golf 7 facelift devine una dintre primele mașini din segmentul compact capabilă să ruleze în mod semiautonom, grație tehnologiilor reunite sub titulatura Traffic Jam Assist și care pot controla mașina fără ajutorul șoferului, în aglomerația de pe șoselele expres sau de pe autostrăzi. Un cuvând greu de spus în acest sens au sistemul Lane Assist și tempomatul adaptiv ACC. Nu lipsește de pe lista de tehnologii ce vor putea fi configurate pe Golf nici sistemul Front Assist ce include monitorizarea pietonilor ce pot apărea în fața mașinii.
La capitolul motorizări noutatea absolută este reprezentată de propulsorul 1.5 TSI Evo, care oferă 150 de CP și are posibilitatea de dezactivare a doi cilindri, prin tehnologia ACT. Ulterior va fi introdus în oferta Golf 7 facelift și propulsorul 1.5 TSI BlueMotion, capabil să furnizeze 130 de CP și compatibil ACT. Scandalul Dieselgate se pare că a frânat elanul germanilor în dezvoltarea așteptatului motor 1.5 TDI, nefiind amintit nimic despre el cu ocazia lansării noului Golf.
În schimb, noile Golf GTI și GTI Performance au parte de un boost de putere obținut din propulsorul 2.0 TSI, acestea oferind de-acum 230, respectiv 245 de CP. O nouă cutie automată DSG cu șapte trepte va înlocui treptat vechile unități cu dublu-ambreiaj în șase rapoarte.
Vânzările noului Volkswagen Golf 7 facelift vor începe în primele zile ale lunii decembrie 2016, constructorul german ținând să precizeze faptul că nu vor fi modificări de preț față de generația anterioară.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: