Știri

Acesta este noul Opel Crossland X, model ce va activa tot în segmentul SUV-urilor de clasă mică

Fotocredit: 

Opel
Noul Opel Crossland X
 
Opel a prezentat astăzi noul Crossland X, crossover ce a tras pe linie moartă monovolumul Meriva și care vine încadrat în portofoliul constructorului german sub actualul Mokka X. Segmentul în care va activa noul model Opel va fi cel al SUV-urilor de clasă mică ce nu oferă un sistem de tracțiune integrală, acesta fiind considerat de mai marii Opel un "crossover urban extrem de versatil".
 
Estetic, noul Opel Crossland X utilizează elemente create după cele mai noi tendințe de design abordate recent de constructorul din Russelsheim, fiind ușor de recunoscut blocurile optice față/spate asemănătoare cu ceea ce vedem la noile Astra și Insignia Grand Sport, dar și linia superioară a geamurilor laterale inspirată de propiflul micului Adam. Forma generală a caroseriei ne duce cu gândul mai degrabă la un monovolum cu garda la sol mai mare, poate singurul lucru ce ne mai aduce aminte de "defunctul" Meriva.
 
Interiorul noului CUV Opel (Crossover Utility Vehicle), așa cum ne este prezentat în comunicatul de presă oficial, împrumută elemente consacrate de noua Astra, model cu care împarte și mare parte din platforma tehnică și față de care este cu 16 cm mai scurt (4.21 m lungime). Înălțimea mai mare cu 10 cm a permis înălțarea poziției scaunelor fără ca șoferul și pasagerii să aibă de suferit în privința spațiului pentru cap. Sunt ușor de recunoscut atât ansamblul ceasurilor de bord, cât și ecranul tactil al sistemului de infotainment IntelliLink, plasat în mijlocul planșei de bord și care poate avea o diagonală de până la 8 inch. Sistemul de infotainment este compatibil cu cele mai noi generații Apple CarPlay și Android Auto.
 
Noul Crossland X oferă un portbagaj cu un volum de 410 litri, bancheta spate fiind reglabilă longitudinal pe o plajă de 15 cm, suplimentar faptului că poate fi și rabatată în întregime. Când este mutată la maximum spre față, bancheta spate crează un spațiu de 520 de litri în portbagaj, valoare demnă de sedanurile de segment mediu.
 
Opel oferă în standard sau pe lista de opționale o sumedenie de sisteme de siguranță activă sau de asistență a șoferului, printre care se numără farurile cu LEd adaptive, un head up display, cameră pentru marșareir panoramică la 180 de grade, sistemul Forward Collision Alert sau tehnologia Automatic Emergency Braking. Vor mai fi disponibile un sistem de monitorizare a unghiului mort, unul pentru menținerea benzii de circulație sau altul pentru recunoașterea semnelor de circulație.
 
Noul Crossland X va fi construit pe aceeași platformă tehnică utilizată și de viitoarele Peugeot 2008 și Citroen C3 Picasso, urmâns a fi asamblat în fabrica PSA din Spania.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: