Știri

BMW iX3 – preț de start revizuit la valoarea de 64.081 EURO, cu TVA

Fotocredit: 

BMW
BMW iX3 - preturi Romania

Noul model electric BMW produs în China este disponibil în România pentru precomenzi cu un preţ de pornire de 53.850 euro fără TVA, 64.081 euro cu TVA, fără a lua în calcul eventualele programe Rabla şi Rabla Plus.

Primele livrări pentru BMW iX3 sunt aşteptate în Europa (inclusiv România) în primul trimestru al anului viitor.

"Debutul noului BMW iX3 este un moment de referinţă pentru marcă, primul care ilustrează strategia Power of Choice. Este pentru prima dată când putem oferi, pe acelaşi model, sisteme de propulsie convenţionale (inclusiv mild-hybrid 48V), plug-in hybrid şi electric, toate fabricate pe aceeaşi linie de asamblare. Noul model electric a fost dezvoltat pe baza unui pachet echilibrat şi eficient. Rezultatul este o autonomie de peste 500 km în ciclul NEDC şi o încărcare foarte rapidă, cu 100 de km asiguraţi în numai 10 minute la putere maximă. Totul este oferit într-un pachet similar din toate punctele de vedere – spaţiu, ergonomie, preţ – cu un automobil cu motor cu ardere internă", explică Dr. Josef Reiter, Director General BMW Group România.

Noul BMW iX3 dispune standard, în pachetul Inspiring, de un nivel bogat de echipamente – de la jante pe 19 inch, trapă panoramică şi vopsea metalizată, până la sistemul de navigaţie BMW Live Cockpit Professional. Tot standard sunt disponibile şi sisteme de asistenţă şi conectivitate precum sistemul de condus semiautonom BMW Driving Assistent Professional, sistemul de asistenţă la parcare, pachetul de servicii BMW Connected Drive Plus (inclusiv cu funcţia remote), Drive Recorder şi faruri LED cu funcţii extinse. Tot standard este şi sistemul de suspensii adaptive pe puntea faţă. La interior sunt oferite standard scaunele cu reglaj electric şi memorie, bord acoperit cu Sensatec, butoane galvanizate şi pachetul de depozitare.

BMW iX3 este primul SUV electric al mărcii şi primul model care dispune de cea mai nouă generaţie, a cincea, a trenului de rulare electric. Noul motor electric AC sincron, fără pământuri rare, oferă un nou nivel de eficienţă şi, dispunând de un rotor excitat electric, poate să asigure mai multe niveluri de regenerare şi, pentru prima dată, modul coasting. Propulsorul dezvoltă 210 kW/286 CP şi asigură o acceleraţie 0-100 km/h în numai 6,8 secunde. Pentru agilitate şi performanţe dinamice, motorul amplasat în spate antrenează puntea spate şi este asistat de un pachet de sisteme electronice, inclusiv noul sistem antipatinare ultrarapid ARB.

Noile baterii create de BMW pe baza celulelor furnizate de CATL vin cu o densitate energetică îmbunătăţită atât în raport cu masa, cât şi ca volum. Noul model dispune de o baterie cu o capacitate netă de 74 kWh şi asigură o autonomie în testele WLTP de până la 460 km (520 km în ciclul NEDC). Puterea maximă de încărcare este de 150 kW la o staţie DC şi 11 kW la o staţie AC. Mulţumită unui nivel fără precedent de eficienţă, aceasta înseamnă că noul model poate asigura o autonomie de 100 km după 10 minute de încărcare la 150 kW, respectiv 30 de minute la 50 kW.

În dezvoltarea şi construcţia noului model, o atenţie importantă a fost acordată impactului asupra mediului. BMW iX3, când este luat în calcul CO2 echivalent pentru mixul de energie europeană, are o amprentă de CO2 cu 30% mai mică faţă de BMW X3 xDrive20d. Când BMW iX3 este încărcat exclusiv cu energie verde, are o amprentă a emisiilor de CO2 cu 60% mai mică.

Folosirea pe scară largă a materiilor prime reciclate la fabricarea pieselor turnate din aluminiu şi a materialelor termoplastice, absenţa pământurilor rare datorită unui design inovator pentru motorul electric şi utilizarea la scară largă a energiei regenerabile în producţia noului BMW iX3, inclusiv fabricarea celulelor pentru bateria de înaltă tensiune, au avut şi un efect pozitiv asupra amprentei de mediu a maşinii. Analiza şi concluziile evaluării de mediu pentru iX3, care acoperă întregul lanţ de valori şi întreg ciclul de viaţă al automobilului, vor fi verificate şi certificate de către un institut de testare independent până la începerea producţiei.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: