Kia Stonic va fi viitorul SUV de clasă mică pe care sud-coreeenii îl vor prezenta în luna septembrie la Frankfurt, însă până atunci va trebui să ne mulțumim doar cu câteva schițe ce ne dezvăluie direcția de design abordată în cazul său.
Noul Renault Megane a primit pe piața din Franța ediția specială limitată AKAJU, gândită pentru a mulțumi cei mai pretențioși clienți ce-și doresc o mașină care să "respire" premium.
Mercedes-Benz a raportat noi cifre de vânzări record, valorile aferente lunii mai 2017 indicând nu mai puțin de 193.741 de unități livrate, cu 13.5% mai multe față de aceeași lună din 2016. Cea de-a cincea lună a anului a dus totalul vânzărilor din 2017 la aproape 935.000 de exemplare, cu 14.3 procente mai multe față de perioada ianuarie-mai 2016.
Audi este acuzată oficial de către Autoritatea Federală pentru Transport din Germania de faptul că anumite modele A7 și A8 echipate cu motoare TDI V6 și V8 emit cantități mult mai mari de NOx în atmosferă în condiții reale de trafic. Prin urmare, constructorul german va rechema în service circa 24.000 de exemplare vândute în Europa pentru a le remedia "problema".
Citroen a pus capăt producției modelului C5, ultimul exemplar al actualei generații ieșind de pe liniile de asamblare ale fabricii din Rennes pe 30 mai, în versiunea de caroserie Tourer. Modelul Sedan nu se mai fabrică încă de la sfârșitul anului trecut, C5 fiind și ultimul model Citroen ce mai utiliza faimoasa suspensie pneumatică Hydractive.
Renault a demarat în Marea Britanie un proiect pilot al cărui scop este reutilizarea bateriilor mașinilor electrice după ce acestea și-au încheiat un ciclu norma de viață. Asociată în proiect este compania britanică Powervault, cunoscută în Insulă pentru activitățile sale din domeniul untilizării energiei regenerabile.
Nissan X-Trail a primit un facelift menit să-i alinieze estetica și tehnologiile în trendul promovat la ora actuală de constructorul japonez, dar și să-i permită menținerea poziției de lider în clasamentul vânzărilor de SUV-uri la nivel global.
Noul Audi A8 va fi primul model din portofoliul germanilor care va beneficia de un sistem pseudo-hibrid capabil să recupereze energia și s-o stocheze într-o baterie Li-Ion. Urmând a funcționa la 48 de volți, sistemul va fi oferind în dotarea standard a tuturor noilor modele A8 din noua generație, care va fi prezentată pe 11 iulie.
Noul Renault Captur facelift poate fi comandat începând de astăzi și în România, prețul său de start fiind de 13.100 de EURO, TVA inclus - pentru versiunea TCe 90 și nivel de echipare Life.
Cele mai recente teste de siguranță Euro NCAP au vizat noile SKODA Kodiaq, MINI Countryman, BMW Seria 5, Nissan Micra și Suzuki Swift. Dacă primele trei au reușit să obțină maximul de cinci stele, modelele de clasă mică Micra și Swift au obținut patru și respectiv trei stele Euro NCAP.
Ford a lansat în America de Nord o ediție specială limitată a hot hatch-ului Focus RS, clienții din SUA și Canada urmând a avea la dispoziție doar 1.500 de exemplare personalizate special și care vor beneficia de un diferențial Quaife cu alunecare limitată montat pe puntea față.
BMW Group a lansat serviciul BMW CarData, prin intermediul căruia posesorii unui automobil cu sigla alb-albastră pot salva online o serie de date furnizate de mașină, iar acestea pot fi utilizate ulterior de către companiile furnizoare de servicii.
Toyota România a publicat astăzi prețurile noului Yaris facelift, valabile pentru țara noastră. Astfel, cel mai ieftin Yaris costă 13.610 euro, TVA inclus, în versiunea de motorizare 1.0 69 CP și nivel de echipate Terra Start. Versiunea hibrid are un preț de pornire de 16.780 de euro, TVA inclus și poate beneficia de un discount de până la 9.200 de RON grație Programului Rabla 2017.