Sâmbătă, 25 iunie, se va desfășura la Sinaia cea de-a șasea ediție a Concursului de Eleganță dedicat mașinilor de epocă, eveniment organizat de Retromobil Club România, în parteneriat cu Primaria Orașului Sinaia și Muzeul Național Peleș. Înscris în calendarul Federației Internațonale a Vehiculelor Istorice, Concursul de Eleganță de la Sinaia se va desfășura sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I.