Știri

Porsche va investi 6 miliarde de EURO în electromobilitate, până în anul 2022

Fotocredit: 

Porsche
Porsche Mission E
Porsche va investi peste șase miliarde de EURO în dezvoltarea tehnologiilor și produselor din domeniul electromobilității, până în anul 2022. Evident, eforturile germanilor se vor materializa printr-un portofoliu complet de modele electrice sau plug-in hybrid.
 
Cele șase miliarde de EURO reprezintă mai mult decât dublul sumei aprobate inițial de conducerea Porsche AG. Astfel, plusul de peste trei miliarde va fi folosit pentru extinderea familiei de modele construite pe baza noului Mission E (500 de milioane), în electrificarea și hibridizarea portofoliului actual de modele (un miliard), în extinderea capabilităților de producție din uzinele Porsche (200 de milioane), dar și în dezvoltarea de noi tehnologii pentru stațiile de încărcare și pentru mobilitatea inteligentă (700 de milioane).
 
Astfel, în fabrica de la Zuffenhausen sunt la ora actuală construite o nouă secție de vopsitorie, dar și o secție de asamblare legată printr-o linie de transport de restul facilităților de producție. Uzina actuală de motoare este extinsă pentru a putea produce și unități electrice de propulsie.
 
Noul Porsche Mission E va pune la dispoziția șoferului circa 600 de CP și va fi capabil să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 3.5 secunde. Autonomia sa va putea ajunge la 500 de km conform standardelor NEDC, iar bateriile vor putea fi încărcate în doar 15 minute pentru o autonomie de 400 de km grație utilizării unui sistem ce funcționează la 800 de volți.
 
Porsche va participa activ și la proiectul IONITY alături de Audi, BMW, Daimler și Ford - scopul investițiilor fiind crearea unei infrastructuri de stații de reîncărcare pentru mașinile electrice de-a lungul marilor rute de transport din Europa. Numărul stațiilor ar urma să ajungă la 400 până în 2020.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: