Știri

Mercedes-Benz Sprinter a bifat cel mai bun trimestru din istoria sa

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Mercedes-Benz Sprinter
Divizia de vehicule comerciale a Mercedes-Benz a raportat un nou record în materie de vânzări pentru utilitara Sprinter, model ce a reușit cel mai bun prim trimestru dintr-un an în 2017, din toți cei aproape 21 de ani de istorie. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2017 au fost livrate clienților din întreaga lume aproape 45.000 de unități, cu 10% mai multe față de aceeași perioadă din 2016.
 
Copiind parcă impresionantul trend ascendent impus de automobilele Mercedes-Benz, divizia Mercedes-Benz Vans a livrat în primul trimestru din 2017 86.800 de vehicule (+13% față de Tr.I 2016), luna martie fiind cea mai bună lună din istoria diviziei - cu 38.000 de mașini vândute. Cifrele de vânzări au adus venituri de circa 3 miliarde de euro, profitul cifrându-se la aproape 357 de milioane de euro (+19% față de aceeași perioadă din 2016).
 
Contribuind la totalul vânzărilor de utilitare Mercedes-Benz cu mai bine de jumătate din unitățile livrate, Sprinter și-a dezvoltat succesul în principal pe cererea venită din partea copmaniilor mari ce au achiziționat flote, Europcar fiind unul dintre cele mai active nume în acest sens. Astfel, compania de închirieri auto a comandat în 2017 o flotă de peste 2.100 de unități Mercedes-Benz Sprinter. Crucea Roșie din Bavaria este de asemenea un client fidel al companiei din Stuttgart, într-un proiect ce vizează livrarea a 480 de ambulanțe special echipate până la sfârșitul anului 2020.
 
Mercedes-Benz Sprinter - ambulanta
 
Chiar dacă actuala generație Sprinter a fost lansată în 2006, numeroasele upgrade-uri aduse de-a lungul celor peste 10 ani de viață continuă să asigure succesul utilitarei care a contorizat până acum circa 3.3 milioane de unități vândute din 1996 și până astăzi.
 
Viitoarea generație Sprinter va fi lansată înainte de sfârșitul acestui deceniu, Mercedes-Benz promițând dezvoltarea unor versiuni electrice care se vor alătura în portofoliul diviziei Vans lângă variantele similare ale lui Vito - un alt model de succes. Unul dintre partenerii Mercedes-Benz în acest sens este compania de logistică Hermes, alături de care va fi demarat un proiect de utilizare a versiunilor electrice Sprinter și Vito pe străzile din Stuttgart și Hamburg, la începutul anului 2018. Până la sfârșitul lui 2020 nu mai puțin de 1.500 de astfel de modele vor intra în protofoliul Hermes.
 
Mercedes-Benz Sprinter se fabrică la ora actuală în uzinele germane din Dusseldorf și Ludwigsfelde, dar și la Gonzales Catan, în Argentina. Investițiile pentru pregătirea producției noii generații se cifrează la circa 260 de milioane de euro numai în fabricile din Germania.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: