Știri

Octombrie 2016 a marcat noi recorduri de vânzări pentru Mercedes-Benz, dar și pentru smart

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Mercedes-Benz E-Class 2017
Așa cum ne-a obișnuit, Mercedes-Benz este primul producător premium ce-și prezintă cifrele de vânzări din luna precedentă, recent încheiată, constructorul din Stuttgart raportând pentru octombrie 2016 173.096 de exemplare livrate clienților din întreaga lume, cu 11.5% mai multe față de aceeași lună din 2015. Este cel mai bun rezultat înregistrat vreodată în octombrie pe piețele din Europa și din Asia, în China fiind depășit deja totalul vânzărilor de anul trecut numai în primele 10 luni din 2016.
 
La nivel global, totalul vânzărilor Mercedes-Benz a ajuns la 1.711.017 automobile, cu 11.7% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot la sfârșitul lui octombrie constructorul german a mai bifat un record demn de notat - cinci milioane de mașini compacte vândute de la lansarea lui A-Class, în 1997.
 
Europa continuă să fie principala piață de desfacere pentru brandul cu sigla stelei în trei colțuri, fiind vândute în cea de-a 10-a lună din an puțin peste 71.000 de mașini, în ciuda faptului că Germania a marcat o ușoară scădere a livrărilor. China a asigurat peste 42.000 de livrări concrete, în timp ce în SUA s-au vândut aproape 29.000 de automobile Mercedes-Benz, cu 1.0% mai puține față de octombrie 2015.
 
smart, brandul ce și-a legat definitiv destinele de Daimler, a raportat o creștere de 9.4% în octombrie, prin cele peste 11.500 de unități vândute. În 2016 nu mai puțin de 117.205 clienți din întreaga lume și-au cumpărat un smart nou.
 
Iată situația vânzărilor Mercedes-Benz în luna octombrie, în funcție de piața de desfacere:
 

 

Octombrie 2016
Variația în %
Ian.–Oct. 2016
Variația în %
Mercedes-Benz
173,096
+11.5
1,711,017
+11.7
smart
11,510
+9.4
117,205
+18.9
Mercedes-Benz Cars
184,606
+11.4
1,828,222
+12.2
 
 
 
 
 
Vânzările Mercedes-Benz în funcție de piață
 
 
 
 
Europa
71,635
+9.6
740,892
+12.4
- din care Germania
23,972
-1.1
242,441
+7.5
Asia-Pacific
63,771
+23.8
601,526
+20.8
- din care Japonia
4,715
+15.1
54,955
+2.5
- din care China
42,224
+27.6
387,015
+29.3
NAFTA
32,906
-1.2
323,124
+0.9
- din care SUA
28,659
-1.0
277,863
-0.4
 

 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: