Fotocredit:
BMW
BMW România a anunţat astăzi preţul noului X5 xDrive40e, primul SAV plug-in hybrid de serie din istoria mărcii cu sediul în Munchen. Astfel, clienţii din România vor putea comanda noul BMW X5 xDrive40e la un preţ ce porneşte de la 71.176 euro, TVA inclus.
Oferit în standard cu o lungă listă de dotări, printre care se numără sistemul de navigaţie şi pachetul de suspensii adaptive "Comfort", noul X5 xDrive40e este cu doar 1.800 de euro mai scump decât un X5 xDrive35i echipat asemănător şi cu aproape 2.500 de euro mai ieftin decât un X5 xDrive40d, modele ce se poate compara din punct de vedere al puterii oferite de motor. Dacă luam în calcul şi reducerile aplicate la impozitul anual, aferente modelelor hibrid, X5 xDrive40e devine un model şi mai atrăgător pe piaţă. Astfel, impozitul anual nu depăşeşte 10 lei pe an.
Noul BMW X5 xDrive40e este propulsat de un tandem compus dintr-un motor pe benzină TwinPower Turbo, de 2.0 litri, ce dezvoltă 245 de CP şi un motor electric care furnizează 113 CP suplimentari. Puterea totală furnizată este de 313 CP, iar cuplul maxim este de 450 Nm. Cifrele de putere şi cuplu permit o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 6.8 secunde, viteza maximă fiind limitată electronic la 210 km/h.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: