Fotocredit:
BMW
Încă de la ediţia 2014 a Consumer Electronics Show (CES), BMW a făcut o demonstraţie spectaculoasă despre cum plăcerea de a conduce se refelectă şi în condusul autonom: un BMW Seria 2 Coupe s-a deplasat într-un stil deosebit de sportiv, cu drift-uri, pe circuit, într-un mod complet autonom. Senzorii inovatori vor permite ca BMW să demonstreze o serie de dotări în cadrul CES 2015 (6-9 ianuarie, Las Vegas), inclusiv posibilitatea unui condus fără nici un fel de coliziuni. Această evoluie reprezintă un nou standard definit de specialiştii BMW Group pe drumul spre o mobilitate individuală fără nici un fel de accidente - cu conducător, dar şi în modul complet automat, fără pilot.
Platforma pentru o prespectivă de 360 de grade în evitarea coliziunii este reprezentată de poziţia sigură şi recunoaşterea mediului. Automobilul de cercetare este un model BMW i3. Patru scanere laser avansate înregistrează mediul şi identifică cu precizie obstacole precum coloanele, de exemplu, într-o parcare supraetajată. Dacă automobilul se apropie prea repede de un zid sau o coloană, sistemul frânează automat pentru a preveni ameninţarea de coliziune. Cu mare precizie şi cu spaţiu de rezervă, automobilul este oprit complet. În cazul în care conducătorul virează pentru evitarea obstacolului sau schimbă direcţia, sistemul eliberează frâna. Acest sistem susţine conducătorul într-un mediu cu vizibilitatea redusă şi are o contribuţie suplimentară la îmbunătăţirea siguranţei şi a confortului. Asemenea tuturor sistemelor BMW de asistare, intervenţia conducătorului atuo dezactivează intervenţia sistemului.
Parcare complet automată în parcări supraetajate - dinamică şi sigură chiar şi fără conducător
Complet autonom, sistemul Remote Valet Parking Assistant din automobilul de cercetare BMW i3 combină informaţiile de la scanerele cu laser cu harta digitală a a spaţiului, de exemplu o parcare supraetajată. În cazul în care conducătorul utilizează smartwatch-ul pentru activarea Remote Valet Parking Assistant, sistemul va vira automobilul independent prin diferitele etaje, în timp ce conducătorul este deja ieşit din automobil şi se îndreaptă spre întâlnirea de afaceri. Remote Valet Parking Assistant complet automat recunoaşte particularităţile structurale ale parcării şi virează cu siguranţă printre obstacole care pot apărea în mod neaşteptat - precum automobile parcate incorect. Când BMW i3 a ajuns la locul de parcare, automobilul se închide singur şi aşteaptă să fie apelat prin smartwatch şi comandă vocală. După aceasta, Remote Valet Parking Assistant complet automat calculează timpul exact când conducătorul vine la automobil şi porneşte BMW i3 astfel încât să sosească la ieşirea parcării în momentul potrivit.
Navigaţie fără semnal GPS
BMW a reuşit să obţină control complet automat al automobilului prin conectarea sistemului de senzori ai automobilului şi a hărţii digitale. Aceasta evită dependenţa de semnalul GPS, care nu este cel mai precis în parcările supraetajate. Pe lângă senzorii laser, automobilul de cercetare are la bord atât unităţile de procesare, cât şi algoritmii necesari, ceea ce înseamnă că-şi poate determina poziţia exactă în parcare, poate monitoriza perfect mediul înconjurător şi poate efectua navigaţie independentă şi complet automată. Nu este necesar ca parcările să fie echipate, de exemplu, cu infrastructură complexă pentru a permite automobilelor să se orienteze şi să navigheze în siguranţă.
Sistemul marchează mulţi ani de evoluţie continuă a condusului autonom pentru maneverele de parcare. Deja în 2006, BMW prezenta un prototip, bazat pe generaţia anterioară de BMW Seria 7, care controla complet autonom intrarea şi ieşirea din spaţiile înguste de parcare. Astfel conducătorul evita problemele de a ieşi din automobil acolo unde spaţiul este limitat. O dată cu lansarea noilor BMW i3 şi BMW X5, la sfârşitul anului trecut, BMW a prezentat un sistem de parcare laterală autonom pe un automobil de serie. Tot ce trebuie să facă conducătorul auto este să ţină apăsat butonul dedicat şi atuomobil face absolut toate manevrele autonom: schimbul de viteze, acceleraţie, frână, controlul volanului.
Experienţă îndelungată în automatizarea automobilelor
Încă o dată, BMW Group este pionier global prin BMW Active Assist, care permite implementarea sistemelor parţial şi complet automate.
Încă din octombrie 2009, BMW Group a oferit o demonstraţie de condus automat avansat pe trasa ideală a buclei Nordschleife de la Nürburgring - cel mai dificil circuit din lume - în cadrul proiectului de cercetare BMW Track Trainer. Ulterior, BMW Track Trainer - dezvoltat de inginerii de la BMW Group Research and Engineering - şi-a demonstrat performanţele superioare pe circuitele de curse de la Laguna Seca, Zandvoort şi Valencia, dar şi pe cele din Germania, de la Hockenheim şi Lausitz. În condiţii extreme pe aceste circuite, cercetătorii au acumulat o experienţă practică importantă pentru controlul şi poziţionarea automobilului.
Dezvoltări suplimentare importante au fost oferite şi de proiectul de cercetare intitulat BMW Emergency Stop Assistant. În cazul în care conducătorul suferă o problemă, de exemplu o urgenţă medicală precum un atac de cord, automobilul comută în modul de condus automat şi poate vira în siguranţă spre marginea drumului, apoi să iniţieze un apel de urgenţă.
La mijlocul anului 2011, un automobil de teste de la BMW Group a rulat pe autostrada A9, de la München spre Nürnberg, fără nici o intervenţie din partea conducătorului. În acelaşi timp, acest prototip de cercetare a fost dezvoltat continuu. Automobilul frânează, accelerează şi depăşeşte complet independent. Aceste intervenţii sunt realizate în funcţie de situaţiile de moment din trafic, pe un interval al vitezei cuprins între 0 şi 130 km/h, în conformitate cu codul rutier pentru autostrăzi. Până acum, specialiştii au parcurs în teste aproximativ 20.000 de kilometri. Automobilul este echipat cu sisteme de senzori precum lidar, radar, ultrasunete şi camere video ce înregistrează pe toate direcţiile.
Din ianuarie 2013, BMW Group colaborează cu Continental, furnizor internaţional auto, având ca obiectiv dezvoltarea proiectului. Obiectivul primordial al acestui parteneriat este de a pune bazele pentru funcţii de condus automat avansat până în 2020 şi ulterior.
Niveluri diferite de automatizare a automobilului
Sistemele de asistenţă sporesc siguranţa şi confortul în trafic, chiar dacă variază gradul de susţinere a conducătorului. Cel mai înalt nivel de automatizare este oferit de sistemele de asistenţă complet automatizate.
Funcţiile de condus sunt considerate complet automatizate dacă nu mai trebuie monitorizate de către conducător. Acest lucru este valabil şi dacă nu mai este necesară prezenţa conducătorului în automobil - aşa cum este cazul Remote Valet Parking Assistant complet automat.
Predecesorii condusului complet automat sus sistemele automate avansate, care nu trebuie să fie monitorizare continuu de către conducător. Acestea preiau direcţia liniară (mişcări înainte şi înapoi) şi cea transversală (mişcări laterale cu ajutorul volanului) ale automobilului.
În contrast cu sistemele complet automate, sistemele parţial automate preiau controlul direcţiei liniare şi transversale ale automobilului (precum Traffic Jam Assistant, lansat cu BMW Seria 5 face-lift şi extins treptat către întreaga gamă de modele, inclusiv BMW Seria 2 Actie Tourer), dar trebuie să fie monitorizate permanent de către conducător.
În schimb, sistemele asistate (cum este pilotul automat cu funcţie start-stop) oferă doar ajutor conducătorului în manevrele de acceleraţie/frână.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: