Știri

Citroen a dezvăluit noul C3 Aircross, SUV de clasă mică ce va ajunge la dealeri spre sfârșitul lui 2017

Fotocredit: 

Citroen
Noul Citroen C3 Aircross
Citroen a dezvăluit astăzi noul C3 Aircross, crossover de clasă mică dezvoltat pe baza conceptului C-Aircross și care va fi aruncat în dificila bătălie din segmentul unde Renault Captur sau Nissan Juke fac legea. Înrudit tehnic, dar și din punct devedere al designului cu noul C3, noul Citroen C3 Aircross va ajunge la dealerii din Europa în a doua jumătate a anului 2017.
 
Prezentat la doar câteva luni după ce am putut vedea versiunea de serie a lui C5 Aircross, C3 Aircross vine să completeze gama de SUV-uri cu care constructorul francez vrea să "întâmpine" începutul deceniului viitor.
 
Designul exterior se inspiră evident din estetica promovată de conceptul C-Aircross și de versiunea de serie a micului C3, noul SUV punctând însă suplimentar prin elemente specifice unui crossover - garda la sol crescută cu 20 de mm, jante încălțate cu anvelope dedicate rulării pe suprafețe dificile sau o serie de elemente de protecție amplasate în zonele delicate din partea inferioară a caroseriei. Lipsesc însă din "peisaj" celebrele AIRBUMP.
 
Citroen mizează în atragerea clienților pentru noul C3 Aircross și prin impresionatul număr de variante în care poate fi personalizat - 90 pentru combinațiile exterioare și ate cinci pentru habitaclu. Se poate alege astfel între opt nuanțe pentru caroserie, pantru coluri pentru plafon și alte patru pachete de personalizare coloristică.
 
La interior sunt ușor de remarcat asemănările cu "citadinul" C3, dar și cu fratele mai mare C5 Aircross. Astfel, planșa de bord dominată de ecranul sistemului de multimedia vine completată de gurile de ventilație laterale mult mai masive, dar și de poziționarea imediat sub ecran a rotiței de control pentru sistemul Grip Control. Acesta oferă șoferului cinci moduri de rulare distincte - Standard, Sand, AllRoad, Snow și ESP OFF.
 
 
Ca și dimensiuni, noul Citroen C3 Aircross măsoară 4.15 metri lungime, 1.76 metri lățime și 1.64 metri înălțime, oferind la capitolul portbagaj un volum de depozitare de cel puțin 410 litri. Bancheta spate poate glisa pe două segmente diferite, lucru ce poate mări spațiul de depozitare din portbagaj până la 520 de litri. Dacă se rabatează bancheta spate și scaunul pasagerului față C3 Aircross poate căra obiecte cu o lungime de până la 2.4 metri. Ampatamentul măsoară 2.6 metri lungime, oferind spațiu suficient pentru șofer și alți patru pasageri.
 
Oferta de motorizări cuprinde unitățile pe benzină PureTech 82, PureTech 110 și PureTech 130 și propulsoarele diesel BlueHDi 100 și BlueHdi 120. Motoarele amintite mai sus sunt disponibile în Europa, Citroen urmând a oferi pe restul piețelor și versiunile PureTech 110 EAT6 și HDi 90. Motoarele pot fi cuplate, în funcție de versiune, la cutii manuale cu cinci sau șase trepte sau la una automată EAT6.
 
La nivelul tehnologiilor de siguranță activă și de asistență a șoferului Citroen poate dota noul C3 Aircross cu o serie impresionată de sisteme, pe lista acestora numărându-se Active Safety Brake, tehnologia de monitorizare a unghiului mort, recunoașterea semnelor de circulație, alerta la părăsirea benzii de circulație sau un asistent de fază lungă.
 
Dotările de infotainment includ un sistem de încărcare wireless a telefonului, funcțiile Mirror Screen, Android Auto, Apple CarPlay, MirrorLink, dar și un performant sistem de navigație 3D. Francezii au implementat și așa numita tehnologie botezată Connect Box prin intermediul căreia se pot raporta accidentele și se poate intra în legătură cu serviciile de urgență.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: